Începând de luni, nepoată-mea e elevă de clasa I. Evident că ne-am adunat tătă familia în curtea şcolii, să fim martori la un asemenea eveniment.
Eu cu camera în mână, gata să prind orice lacrimă vărsată de vreuna din toate mămăile care-am însoţit-o sau vreo îmbujorare de-ale lui frate’miu. Şi de cum a început prima oră şi până la finalul ceremoniei mi s-a zguduit camera de-atâta plâns şi se-aude clar de fiecare dată când îmi şterg nasul. Din toată clasa, încă un tătic de lângă mine a început a lăcrima, mai mult impresionat de lacrimile mele decât de emoţia momentului.
Copila mă întreba în şoaptă Da de ce plângi, Ralu? şi nici eu nu pre ştiam de ce…
Poate pentru că eu n-am avut Prima zi de şcoală…pentru că am leşinat în curtea şcolii şi învăţătoarea i-a zis mamei să mă ţină acasă până mă fac bine. La fel în clasa a II-a, apoi în a III-a, apoi în a IV-a…. A V-a a fost primul an când nu mi s-a făcut rău, da emoţii tot aveam. Nu ştiu ce-a fost şcoala pentru alţii, dar mie mi-a plăcut la nebunie. Cu tot cu teme infernale, cu tot cu nedreptăţi, cu tot cu profesori nebuni şi regulamente absurde.
Învăţătoarea se tot chinuia să le explice că îi aşteaptă cei mai frumoşi ani din viaţă, iar mie mi se rupea sufletul când îmi aminteam că pentru mine s-au dus. Colegii de clasă, ai mei Doişpi A, ştiu cât am plâns în ultima zi, în timpul discursului şi că am tremurat tot timpul ultimei ore. Ca ei copii n-au fost şi nici n-or să mai fie şi le spun asta tot timpul.
Le-a vorbit apoi învăţătoarea de teme, le-a spus că uneori o să le fie greu şi-mi aminteam de zecile de nopţi în care blestemam matematica şi de noaptea dinaintea primei probe la BAC. Ce nebunie….ce dor mi s-a făcut.
I-a întrebat apoi pe fiecare în parte ce aşteaptă ei de la această nouă experienţă şi fiecare din ei voia să fie şcoală minunată, să fie doamna bună, să aibă numai note bune…eeee, şi a venit rândul mândrei mele. Aşa frumos s-a ridicat în picioare şi a spus tare: Eu vreau să fiu prietenă cu toţi copiii…
Să-i ajute Dumnezeu şi ei şi tuturor piticilor să se bucure pe deplin de bucuria şcolii, să-şi facă prieteni pe viaţă şi să înveţe cu folos.
Iar voi, cetitorii mai măricei, să vă aduceţi aminte de vremurile acelea şi să vă cinstiţi profesorii/îndrumătorii şi colegii.
intr-adevar….vremurile frumoase, profii cu rele cu bune au plecat, insa am invatat atatea si sunt recunoscatoare dirigului, tuturor profilor si colegilor mei.
si DA, colegi cum am avut noi nu mai sunt si n-or sa mai fie.
mult succes pentru Gandu, aici incepe cea mai importanta perioada din viata ei..
@LadyBlu_: mucumesc. mucumesc şi în numele ei 😀
e mortală în uniformă şi cu ghiozdan în spate
Pai normal ca n-o sa mai fie clasa ca a noastra, pentru ca nu sunt doi de mine 🙂
@Coax: asta era mesajul ascuns al întregului post 😉
Şi ai mare dreptate….N-au cum să fie doi ca tine :* pi frunti…
Mă întreb totuşi cum ar fi să existe unul foarte asemănător cu tine, dar să fie fan Steaua…ce i-ai face? 😀
ciumi, foarte serios.. oamenii plang la prima zi de scoala a copiilor din familie din cauza lor, si nu pentru copil, asa-i?
pup si eu piticul.. spune-i ca daca are preteni chiar si in bucuresti, o sa aiba o gramada si la scoala.. grija la baeti ;))
@cami: cam aşa stau lucrurile, leprişor… ehe..povesteşte tuturor de prietenii ei din Bucureşti şi de “mătuş’mea studentă în Bucureşti”…cu băieţii…nu prea ştiu cum stă treaba…Ultima oară când am abordat subiectul, era logodită cu un anume Matei :D.. Bogdan ştie mai multe despre subiect, că lui şi povesteşte în detaliu
“raluca Says:
Mă întreb totuşi cum ar fi să existe unul foarte asemănător cu tine, dar să fie fan Steaua”
Nu, te rog nu…
@Cata: :))) Ia spune-ne tu, Cata….ce vrei tu să le transmiţi rapidiştilor?
eu? rapidistilor? numai de bine! 😀
Aww. Eu n-am plans :|, da’ parca parca imi dadea o lacrima in coltul ochiului. Oricum, am avut sentimentul ca e prea mica si cruda sa mearga la scoala and all. Eh…trece ea peste toate. Sa ne traiasca nepotelele.
mami dar nu e cam nasol daca starnesti lacrimile barbatilor?
@oana: să ne trăiască!!
@ariciu: da şi ei, nemernicii…câte lacrimi mi-au stârnit mie
ma tem ca nu ai inteles sensul intrebarii…compasiunea nu e totuna cu dorinta ta de razbunare. (puerila si total nefondata, de altfel…)
@ Ariciu: puerilă se prea poate, mă scuză şi vârsta…
Nefondată însă nu e