Se scoală sau nu se mai scoală?

Îs momentele alea triste în viaţă când orice ai face, nu se mai întâmplă ce trebe să se întâmple.

O să scriu în cele ce urmează despre turismul românesc şi promovarea lui în mediul online, răspunzând în felu ăsta provocării lansate de Manafu.

Turismul nostru e un falus în moarte clinică. I s-o adus la căpătâi de tăte…şi blonde şi brunete şi sâni, că cic-ar fi la modă, şi jucării colorate şi tălpi de picioare, umblă vorba c-ar fi încercat şi cu subsiori. Spectacol grotesc. Jdemii de fetişişti în juru-i, speculanţi de toate categoriile morale, duşmani şi preteni deopotrivă stau cu balele curgânde să vadă ce şi cum se-ntâmplă. E…aici e buba. Se uită pre multă lume. Şi cân pre multă lume aşteaptă şi când stresul e mare şi stimulentele în exces, monsieur cedează. Chestiune de bun simţ.

Aşa că propun să facem un pas în spate. N-o să-i fie uşor să se scoale….Multă vreme o să se râdă încă de impotenţa  lui prelungă şi-au să-i crape fălcile de ruşine de câte ori o să-i zâmbească vreo pereche de buze, de orice soi or fi fiind ele. Dar o va face, dacă facem şi noi la rându-ne un pas niţel în spate.

Turismul suferă şi tătă lumea râde de el. Îi ia aerul. Să-l ducem aşadar pe un alt pat….Să-l urcăm pe net. Şi acolo să nu-l punem cel mai sus, ci să-l pitim oleacă. Să-l ascundem de cei răi.

1. România n-are de ce să fie promovată ca un loc minunat în general, că nu e. Nu avem oameni ospitalieri, ci numa CÂŢIVA OAMENI OSPITALIERI. Ălora să le dăm bani să ţină în gazdă tineri curajoşi. Să pescuim de pe net blogăraşi cu putere de influenţă crescută de pe alte meleaguri şi să le propunem ceva curajos. Să locuiască în România o vreme. Să  povestească ce şi cum mănâncă, cât de simpatici îs copiii cu muci la nas care ştiu de mici să mulgă vaca şi care mănâncă sănătos şi aleargă câte-o zi întreagă. Să pozeze demoazelele fromoase şi uşor abordabile de prin cluburile de fiţe. Să vorbească şi de inteligenţa românaşului neoş, care scoate bani din orice, care ştie cui să dea un parfum şi-o ciocolată ca să nu stea la cozi infernale pe la primării, care ştie cum să se ferească de câinii flămânzi de pe străzi. Să vadă cum gazdele îi lasă să doarmă în patu cel mai bun şi cum zâmbesc sincer când ştiu că au un om mulţumit în casă. Să vadă cât de avizi îs tinerii să comunice cu străinii, să le-arate locuri noi prin oraş, să le povestească şi să-i impresioneze cu ceva. Să scrie despre studenţaşii noştri geniali cărora le sclipesc minţile chiar şi din camere de cămin insalubre. Să vadă ce înseamnă şi-o ţuică, şi-un cozonac, si cosiţe blonde de fete fragede. Iar ei or să scrie despre asta şi fie că va fi de bine sau de rău, vor stârni curiozitate.

2.  România noastră are nevoie de o idee de promovare. O frază care să o rezume. America şi-a găsit libertate. Şi nouă ne trebe ceva. Ceva ce n-o să ghicim niciodată singuri, pentru că stăm fix în mijlocu problemei. Şi pentru că ne sperie răspunsul ce l-am putea găsi. Că dacă e negru în cerul gurii, n-am vrea să fim noi ăia care îl descoperă. Aşa că facem ce ştim mai bine. Aruncăm responsabilitatea pe alţii. Ne trebe perspectivă. Lansăm un site. Sloganu simplu:We wouldn’t! Would you? Find the answer: What makes Romania special?. Şi lansăm un concus preliminar să vedem cui oferim vacanţă moca de o lună în România. Căştigătorii o să fie ăia care ştiu cel mai mult despre România, ăia care uploadează cele mai multe povestioare şi poze legate de noi pe situl respectiv şi care motivează printr-un post pe blogul siteului de ce ar merita să vină la noi. Promovăm siteul pe alte situri, în principal de agenţii de turism şi pe siturile universităţilor din afară, că studenţii îs mereu amatori de mocăciuni şi că e posibil ca ei să aibă un contact ceva mai puternic cu români veniţi la studii prin ţărişoarele lor. Şi aducem pe respectivii în România şi-i izbim cu capu de realitate. Îi băgăm în traficu din Bucureşti, le spălăm privirea şi sufletul cu mănăstirile din Moldova, Îi fascinăm cu Braşovu şi Sibiul şi Sighişoara, îi ducem la mare prin tăte staţiunile şi la final îi punem să decidă. What is the magic word. Să facem asta timp de un an, doi şi o dată pe lună alegem vreo 5 câştigători care se plimbă pe-aici. În cele din urmă o să reiasă esenţa şederii lor aici şi implicit un cuvânt care să ne definească.

3. Trebe să mutăm acţiunea dintr-un joc online în România pentru o vreme. Şi să-i fascinăm pe jucători cu ce e incredibil pe-aici. Şi slavă Domnului, pe mine zilnic mă mai miră câte ceva.

4. Construim frumuşel comunitatea Beat the Romanians. Şi rugăm pe tătă lumea să posteze câte ceva de care-s ei mândri din ţărişoara lor şi vreo 10 românaşi plătiţi să monitorizeze continuu ce se petrece pe site să răspundă imediat cu ceva şi mai fain de la noi din ţară. Postează americanii pe Rihanna vânătă pe la ochi? Postăm şi noi româncuţe desfigurate. Îl au ruşii pe Rasputin? Noi pe Terente. Au unii clădiri mari? Avem şi noi Casa Poporului. Despre peisaje nu cred că-i cazul să vorbesc, că simt că nu-i loc mai frumos ca ţărişoara noastră. Au fete frumoase? Păi să se uite la românce. Au aur la gât? Păi să-l vadă şi pe-al nostru.

Aş combina mereu strategia de a prezenta România ca pe o ţară plină de potenţial şi cu frumuseţi nedescoperite, cu cea de a-i arăta şi dinţii cariaţi şi de-a râde un pic de ei. Că până la urmă, vrem sau nu, deocamdată îs ochii asupra turimului nostru pentru că nu se scoală, nu pentru că e MARE şi plin de potenţial. Iar rolu ăsta trebe să fie: Râdeţi, voi, râdeţi, da şi când o să se scoale, ete ce v-aşteaptă!

Pun multă speranţă în bloguri, că ei îs credibili la ora asta. N-aş face oferte pe situri de turism pentru excursii în România până n-aş lămuri cutezătorii la ce să se aştepte.