Azi s-au făcut doi ani de când tata nu mai e.

Nu am depăşit momentul şi cred că n-o s-o fac niciodată cu adevărat. Durerea nu trece, nu se estompează, doar că iese mai rar la suprafaţă. Râd din nou, dansez pe stradă, am momente în care simt că lumea e a mea. Mi-era teamă atunci că astea n-or să se mai întâmple niciodată.

La puţin timp după ce am aflat am fugit la duş. Am stat mult acolo şi speram ca toată apa aia să spele realitatea, să mă trezească, să modifice ceva. Gândurile mele atunci erau că mai aveam atâtea să-i spun. Şi că el ar mai fi putut să-mi spună atâtea.

Mi-au fost alături prietenii şi unul dintre ei mi-a repetat de multe ori că nu e sănătos să mă împotmolesc în lucruri pe care nu le pot schimba.

Şi am învăţat să-mi văd în continuare de viaţă. Aşa cum ar fi vrut el. Azi m-au năpădit gândurile şi pentru că aici m-am descărcat şi m-am încărcat psihic de atâtea ori, am s-o fac şi acum.

Mi-am amintit că:

  • datorită lui am talentul oratoric pe care unii dintre voi îl ştiu. Eram mititică, încă nu la şcoală şi citisem din Povestiri Istorice fragmentul cu Fraţii Buzeşti. Am fost aşa entuziasmată de ce aflasem încât am vrut să-i povestesc tatei cu amănunte, de îndată ce-a intrat în casă. Şi ca orice copil, am început să mă bâlbâi. Vorbeam cu pauze lungi, cu multe ĂĂĂĂĂ, ÎÎÎÎÎÎ-uri, şi tata m-a oprit, mi-a spus să mai citesc o dată, să mă gândesc bine ce vreau să-i spun şi abia apoi să vin să-i povestesc, fără pauze şi fără Îîîî-uri. Am fugit plângând la mama să-i spun că tata e rău şi că nu vrea să mă asculte. Tata mi-a zis atunci că nimeni niciodată n-o să vrea să mă asculte dacă n-o să spun clar ce am de spus. Şi n-a fost singura dată când m-a oprit din povestit. A făcut-o în mod constant, în pofida lacrimilor mele, până am învăţat să mă exprim clar, tare, cursiv, coerent.

  • de la el am învăţat să caut informaţie. Din cât mai multe surse. Mi-amintesc şi acum că aşteptam să vină acasă ca să citesc ziarele cu el. Abia ştiam literele da îmi plăcea mult de tot ritualul. Stătea cu ochelarii pe ochi, cu cana de cafea lângă şi citea la masa din sufragerie. Pe scaun lângă el, mă puneam şi eu şi mă uitam la poze, mai înţelegeam un titlu şi asistam la cicălelile mamei care îl întreba mereu de ce avem nevoie de atâtea abonamente la ziare, că se duc prea mulţi bani pe ele. Iar tata îmi spunea că acelaşi eveniment e văzut altfel de mai mulţi oameni, că unii dintre ei sunt favorabili faţă de anumite persoane, că alţii au fost turnători la securitate sau lucrează pentru foşti turnători şi-atuncea ce scriu eu e iarăşi realitate distorsionată. Şi ca să ştii cu adevărat ce se întâmplă, trebuie să te uiţi în cât mai multe locuri. Şi acum îmi ia o oră pe zi ritualul ziarelor. Ce-i drept, online.
  • de la el am învăţat să îmi fac singură dreptate. Mereu m-a încurajat să vorbesc ori de câte ori mi se pare că cineva mă tratează nedrept şi să spun mereu ce gândesc. Asta mi-a folosit mereu la şcoală, pentru că am avut mereu curajul să combat păreri, să cer reevaluare, să stârnesc idei. Să caut dreptate. (şi asta se rezuma în principiu la copii din anumite familii care aveau privilegii pe care alţii nici nu le visau. Şi am vorbit ori de câte ori m-am simţit direct afectată de asta, în loc să-mi îngrop frustările în suflet.)
  • am învăţat ce înseamnă altruismul. Poate că amintirea cea mai plăcută legată de el e cea a drumului la ţară. Aveam un mic magazin acolo, la bunica, şi o dată la două trei zile, tata ducea marfă. Din când în când mergeam şi eu cu el. Şi tati oprea în anumite sate la semnele unor mititei mucoşi, cărora le râdeau ochii când îl vedeau pe nenea. Pentru că nenea, am observat eu, îi ducea cu maşina până în satele apropiate unde ei mergeau la şcoală. Şi nenea le lăsa câte un pacheţel la coborâre: un pachet de biscuiţi, un suc, o eugenie. Şi nenea se interesa mereu de cum merge şcoala, de ce note mai au şi de ce nevoi mai au. Iar eu vedeam cu lacrimi în ochi cât de norocoasă sunt că mă pot duce la şcoală zilnic, că nu merg km întregi pentru asta şi că am ce mânca în pauză în fiecare zi. Când tata a murit, m-am gândit şi la toţi copii ăia care l-au aşteptat poate dimineţi în şir să-i ducă din nou la şcoală… Şi ăsta e un exemplu mic din toate lucrurile pe care l-am văzut pe tata făcându-le spre binele altora. Fără să aştepte vreodată mulţumesc sau orice altă recompensă.
  • am învăţat de la el principiile economiei. Eram tot mititică, înainte de şcoală, la ţară iar tata tocmai descărcase marfa şi se pregătea să facă preţurile. Şi am văzut scris pe o hârtie Adaos comercial. L-am întrebat ce e şi mi-amintesc şi-acuma cu câtă răbdare şi bucurie mi-a explicat cum oamenii de aici din sat trebuie să aibă zahăr. Dar zahărul e făcut la fabrică, şi de la fabrică e cumpărat în cantităţi mari, şi din depozit de vinde în cantităţi mai mici şi de acolo cumpără şi tata cu un preţ şi-l aduce aici, la oamenii din sat. Dar transportul costă, pentru că maşina consumă benzină şi se uzează în timp, şi mai e şi efortul uman….şi tot aşa, până mi-a fost atunci clar cum fiecare câştigă din proces.
  • Am învăţat să nu fac vreodată ceva ce nu înţeleg. Mi-am luat carnet de şofer şi am încercat să conduc cu tata. În timp ce îmi reglam încă oglinda, m-a întrebat cum o să pornesc maşina. I-am explicat şi-apoi m-a întrebat de ce apăs pe ambreiaj. Ce înseamnă asta? Ce se întâmplă când fac asta? N-am ştiut atunci să-i răspund şi m-a atenţionat că lăutar nu-i acelaşi lucru cu muzician. Că unul repetă după ureche, în timp ce altul înţelege ce face.  Iar eu trebuie să încerc mereu să fiu muzician, că-i plină lumea de lăutari.

Şi-ar fi multe altele de povestit, dar nu mai pot acum…

O săptămână frumoasă s-aveţi.

Written by raluca

Zambesc si rad mult. Uneori sarcastic

This article has 10 comments

  1. LadyBlu_ Reply

    Ai invatat de la tatal tau cele mai importante lucruri; lucrurile care te-au facut un om de admirat. La randul tau, ai fost un exemplu pentru persoanele din jur, printre care ma includ si eu. Considera-te norocoasa ca l-ai avut, unii n-au avut “bafta” asta.
    Succes in continuare.

  2. raluca Reply

    @ LadyBlu_: Multumesc mult. Si ca si atunci mi-ai fost alaturi si ca imi spui acuma asta. Si asa e, incerc sa ma bucur de cat l-am avut si ma gandesc ca altii n-au avut parte nici macar de atata… cred ca pana la urma echilibrul in viata vine de la invata cum sa te bucuri de ce ai si cum sa depasesti greutatile nascute de ce n-ai fara frustrari inutile. Cu mult curaj si sange rece. Si din punctul asta de vedere, fiecare avem experientele proprii care ne-au calit.

  3. Cristian Reply

    Este foarte greu sa gasesti cuvintele potrivite pentru a ” comenta” un post ca acesta . Asa cum spunea si LadyBlu , ai fost si consider ca esti un exemplu pentru persoanele din jur ( daca ai deja un fanclub ma inscriu si eu , daca nu il fac eu 🙂 ) . Iti doresc si ma rog la Dumnezeu ca sa iti daruiasca acea fericire pe care fiecare din noi o merita !!!

  4. Tomata cu scufita Reply

    🙁 of, nu pot sa imi imaginez prin ce treci… dar recent m-am gandit si eu cum ar fi fara tatal meu, care e destul de bolnav…
    ma bucur pentru tine ca ti-ai recapatat bucuria de a trai, si nu trebuie sub nici o forma sa il uiti. acest post e o dovada ca n-are cum sa se intample asta >:D<

  5. raluca Reply

    @ Tomata cu scufita: pai iti doresc sa treci cat mai tarziu in viata prin asta. ca pana la urma cu totii trecem. e in firea lucrurilor… Multumesc pentru empatie. Blogul e unul din motivele pentru care ma bucur atata de viata 😀

  6. radu Reply

    si taica meu a murit cu ceva timp in urma…..si desi au trecut mai bine de 5 ani tot mi e dor sa i aud glasul:”cind oi murii io ‘te maninca ciinii,nu esti bun de nimic”,
    El semana tatalui tau in multe privinte.de la el am invatat sa tin o carte in mina ….
    Ce am observat e ca intotdeuna copii care ramin devreme fara un parinte se maturizeaza mai repede,sunt mai competitivi,au o directie ,un tel in viata
    Mult diferit fata de tine ‘desi eram top la scoala excelam in activitati extrascolare:am ciordit un tramvai vreo 2 statii ca intirziam la o teza(tramvai pe care l am condus din vagonul 2 fara sa vad nimic in fata ),am facut declaratii de dragoste dirigintei,am dat spaga bonuri de benzina si le am cerut o innapoi (show mare),am fost plecat vreo 3 saptamini din tara fara sa stie nimeni unde sunt,ma plimbam cu masina unui vecin de bloc fara ca el sa stie cu mult timp innainte de a avea carnet………toate astea le a suportat un om pe care acum imi pare tare rau ca l am pierdut…….stiu insa ca era mindru de mine (am terminat sef de promotie facultatea )
    vorba care ma sperie” tata ,nu ti doresc decit sa ai si tu copii nici mai rai ,nici mai buni decit tine!!!!)
    O fi de bine?

  7. radu Reply

    si taica meu a murit cu ceva timp in urma…..si desi au trecut mai bine de 5 ani tot mi e dor sa i aud glasul:”cind oi murii io ‘te maninca ciinii,nu esti bun de nimic”,
    El semana tatalui tau in multe privinte.de la el am invatat sa tin o carte in mina ….
    Ce am observat e ca intotdeuna copii care ramin devreme fara un parinte se maturizeaza mai repede,sunt mai competitivi,au o directie ,un tel in viata
    Mult diferit fata de tine ‘desi eram top la scoala excelam in activitati extrascolare:am ciordit un tramvai vreo 2 statii ca intirziam la o teza(tramvai pe care l am condus din vagonul 2 fara sa vad nimic in fata ),am facut declaratii de dragoste dirigintei,am dat spaga bonuri de benzina si le am cerut o innapoi (show mare),am fost plecat vreo 3 saptamini din tara fara sa stie nimeni unde sunt,ma plimbam cu masina unui vecin de bloc fara ca el sa stie cu mult timp innainte de a avea carnet………toate astea le a suportat un om pe care acum imi pare tare rau ca l am pierdut…….stiu insa ca era mindru de mine (am terminat sef de promotie facultatea )
    vorba care ma sperie” tata ,nu ti doresc decit sa ai si tu copii nici mai rai ,nici mai buni decit tine!!!!)
    O fi de bine?

Leave a Reply to notalent369 Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *