În ultimii ani am tot călătorit cu trenul, cu avionul, cu maşina şi de fiecare dată am resimţit momentele din faşa blocului, din gări şi din aeroporturi ca pe-o imensă apăsare.
Era dureros (şi încă e) şi când nu mă conducea şi nu mă aştepta nimeni pentru că mă uitam cu jind la toate îmbrăţişările şi lacrimile curse pe peron sau cu puţin înainte de controlul vamal şi mă cam simţeam a nimănui.
Era şi mai dureros (şi încă e) când cuvintele îşi pierdeau orice sens cu câteva momente înainte de plecare şi ochii nu-şi mai stăpâneau sub nici o formă emoţiile.
Şi-s conştientă că mă mai aşteaptă multe plecări şi de-acum înainte şi nu ştiu cum să mai evit momentele acelea grele. Soluţia găsită recent a fost făcutul bagajelor pe ultima sută de metri şi sosirea în aeroport cu oareşce întârziere (totuşi nu atât de mult încât să fie ratat zborul) şi-atunci gândurile despărţirii nu mai au timp să împăienjenească mintea.
Voi cum preferaţi plecările?
PS: am să vă povestesc zilele astea ce-am mai văzut prin Olanda uichendul trecut
eu nu am calatorit foarte mult de una singura, dar am avut la un moment dat o experienta de schimbat multe autobuze, si trenuri, si taxi-uri in mai putin de 36 de ore. si recunosc ca m-am simtit putintel singura, mai ales ca nu prea eram sigura ce fac. pana la urma, nu conteaza ca te conduce cineva sau nu, ca esti cu cineva sau nu, important e ca la un moment tot te intorci la oamenii pe care ii lasi in urma sau se intorc ei la tine :).
si, da, e o strategie buna sa ocupi timpul fix de dinainte de plecare cu tot felul de chestii pentru ca tot trebuie sa-ti iei la revedere sa nu o faci asta timp de jumatate de ora.
Pe mine nu ma deranjeaza cand plec si nu ma conduce nimeni. Pot sa spun ca m-am obisnuit chiar . Mie mi se pare o provocare . Pot sa urmaresc pe cei care sunt tot singuri sau care sunt condusi de cineva, le pot observa reactiile , am sansa sa cunosci si alte persoane .
@ melina: asta cred că e combinaţia letală: să călătoreşti singur şi să nu fii sigur înspre ce te îndrepţi. dar o văd şi ca pe un pariu cu tine. Şi până la urmă toate întâmplările astea nu fac decât să ne călească pentru ce mai urmează 😀
@ Cristian: apăi de invidiez. din tot ce-ai zis, mă identific cel mai bine cu plăcerea de a cunoaşte oameni noi
Eu unul vad numai avantaje in a calatori de unul singur. In primul rand doar tu decizi traseul, obiective si asa mai departe. Deja daca mai apare o parere in plus apar probleme.
Nu depinzi de nimeni si apoi iti poti face prieteni mai usor fiind singur. Altfel socializezi daca este doar tu decat daca esti intr-un grup de 4 persoane.
Am avut experiente foarte placute calatorind singur si experiente extrem de neplacute calatorind in grup. Asa as alege mereu prima varianta.
@ sorin: uite…eu n-am găsit o regulă. am găsit plăcere şi-n experienţe de una singură şi atunci când am călătorit în grup. Pe mine mă omoară momentele din gări şi aeroporturi
Singuratatea asta are si ea aspectele ei , insa pana la urma nu e decat o stare de moment … ca pana la urma tot mergi spre undeva, spre cineva , iar despartitirile sunt grele , dar necesare in perspectiva unei noi revederi.
Cat despre calatorit … mie mereu mi-a placut in grup e adevarat ca am avut si parte de grupuri “unforgettable”.