Vorbeam azi la cursul de antreprenoriat internaţional despre metode de exit. Şi ne povestea proful de un prieten de-al lui care de vreo câţiva ani vinde start-upuri şi câştigă foarte bine. Dezvoltă câte o afacere, online de cele mai multe ori, o vinde, apoi începe alta. Nu găseşte clienţi pentru fiecare din încercări, însă atunci când o face, clienţii plătesc bine.
Secretul lui: vinde mereu un proiect înainte să înceapă efectiv să facă bani din el. Pentru că, în opinia lui, atunci când începe deja să facă bani, valoarea viitoare e calculată de potenţialul cumpărător cu rezultate reale, cu cifre rezultate din activitatea de până atunci. Dacă însă vinde înainte să facă efectiv bani din activitatea lui, atunci valoarea potenţială pe care cumpărătorul o calculează e de cele mai multe ori mai mare decât dacă ar fi fost bazată pe rezultate reale de până atunci.
Şi-am extrapolat pentru viaţa amoroasă şi mi-am dat seama că de multe ori oamenii se angajează în relaţii cu persoane pe care nu le cunosc foarte bine mai uşor decât o fac cu persoane pe care le cunosc de ceva vreme. Pentru că în primul caz valoarea potenţială e în ochii celui ce se înamorează bazată doar pe câteva fapte şi e de multe ori exagerată. Şi tind să cred că e ceva mai bună a doua soluţie pentru că şansele de reuşită cresc semnificativ atunci când ai văzut deja cum se comportă persoana respectivă în circumstanţe variate, când îi cunoşti câteva din defecte şi câteva din manii.
Sigur, poţi da lovitura şi cu primul caz, dar după a câta încercare? Şi eşti dispus să investeşti de-atâtea ori?
Pe asta se bazeaza mai tot onlineul romanesc 🙂
Eu de obicei aleg prima varianta si se pare ca inca mai sunt dispus sa investesc de cateva ori pentru ca nah, suntem tineri… Oricum ma simt nevoit sa dau niste explicatii “matematice”.
In primul caz pleci de la o stare A1 care tinde spre zero (adica nu ai aproape nimic in comun cu persoana respectiva, nu tii de loc la el ca prieten/amic/amant). Dupa ce investesti acelasi “capital” ca de obicei ajungi intr-o stare B1, cu o diferenta de nivel D1. Castigul tau din investie tinde spre infinit. Nu stiu eu prea multa economie dar D1/A1 tinde la infinit. Asa se nasc fluturasii mari si colorati. Something wrong happens. Ajungi la C1 = 0. Adica orice ar fi nu pierzi nimic. (capitalul investit se recupereaza prin fluturasii mari si colorati)
In al doilea caz insa, pastrand “notatiile” A2 mult mai mare ca 0, B2 > A2, D2 < A2, D2/A2 < 1. Explicatiile sunt evidente. Si… sa nu uitam ca C2 = 0.
Mai pe romaneste… de ce sa risti sa distrugi ceva fain ce ai cand ai putea sa ai si B1 si A2?
@ Gelu: bine/ar fi să fie viaţa numai matematică. Dar uneori, când fluturii dispar, ei pot face smulgând bucăţi din tine, astfel că C1 nu e 0, ci e – x, unde x e mai mare sau mai mic depinzând de câţi fluturi au fost şi cât au reuşit să rupă din tine. Eu aşa am păţit uneori. Apoi ca să ajungi din nou la A1 ca să poţi risca din nou, trebe să investeşti din nou în tine, iar de multe ori n-ai atâta capital. Şi rămâi la un – y. Care îţi şterge zâmbetul şi cheful de viaţă pentru o vreme.
Şi întrebarea e dacă eşti dispus să ajungi de multe ori în starea asta?
Iar în a doua situaţie, ai făcut presupunerea că d2
discutii matematice despre dragoste… evident ca nu toata lumea face sex atat de mult cat ar vrea. trist.
Dane, nu fi rautacios 🙂
Raluca, Inca mai esti tanara…