Am primit telefon pe la 7 şi ceva de la o mătuşă. Abia trezită din somn şi convinsă că visez încă, aflu că ne-a spart magazinul de la ţară. Un magazin mixt, mic, simplu, doar cu strictul necesar, la care am renunţa şi mâine, dacă bunica n-ar plânge că nu poate trăi fără. Bunica mea a împlinit acu două zile 77 de ani, are în total doi ani de şcoală primară, a crescut într-o sărăcie lucie şi a crescut patru copii numai ea ştie cum, într-un sat rupt de lume, la vreo oră şi ceva de Botoşani. În prezent e gestionară de magazin, vorbeşte la celular şi ştie să folosească funcţiile telefonului, socoteşte mental de cele mai multe ori şi numai când are nevoie face pe calculator, foloseşte cu succes casa de marcat şi ştie să scrie mai bine decât mulţi absolvenţi de 12 clase ai timpurilor noastre. Mai important decât toate, la ea în ogradă se adună zilnic tătă lumea bună a satului, ca să cumpere ceva şi să discute câte-o oră.
S-a speriat când a văzut geamul spart şi gratiile rupte azi dimineaţă aşa că a sunat rapid la Şeful de Post din comună. Şi de aici a început distracţia. Miliţianu era în elementu lui. Fiecare zi în care mai lipseşte o găină e ocazia perfectă să se simtă erou naţional. Am ajuns şi eu cu ai mei în vreo două ore şi simţeam că am aterizat direct în Moromeţii…sau în lumea lui Duiliu Zamfirescu…sau pe Discovery Channel…sau pe OTV.
Întâi să vă expun paguba…Un geam spart, gratii rupte, câteva pungi cu zahăr lipsă, două cartuşe de ţigări, două pâini, nişte bere şi alte nimicuri… Podeaua murdară…. De EXCREMENTE. Exact! A fost un hoţ căcăcios – cum au zis bătrânii. Şi-a făcut nevoile în coşul de gunoi şi pe jos. Nu mă mai miră nimic pe lumea asta…
Câteva minute mai târziu, a strigat la poartă la o vecină. I-a cerut un sac că avea ceva de cărat… Vecina i-a dat ca să scape mai repede de el, că era deja trecut de mizul nopţii. Tânărul de 22 de ani a pus marfa în sac şi a luat-o spre casă. Atâta doar că sacul era niţel spart, la fel cum erau şi pungile cu zahăr. Deci urme pe drum, ca-n Hansel şi Grettel.
Au venit poliţişti şi de la Botoşani… Cu tot tacâmu… Cu om de la Criminalistică, cu luat amprentu, cum ziceau unii şi făcut poze. Se făcuse deja ora 3 şi noi nu puteam spăla urmele mirositoare ale hoţului, că ele constituiau probe la dosar. Tăt satu la bunica la poartă. În câteva minute s-o aflat numele băietului, vestea o făcut înconjurul satului şi în câteva ore cineva o sunat să spună în ce casă se adăposteşte micul căcăcios.
Miliţianul (tot după vorbele bătrânilor) s-a dus, l-a adus şi apoi a sunat bucuros la şăfii lui să dea raportul: L-am arestat pe făptaş…Da….După o anchetă la faţa locului…daaa… Şi discuţia a continuat în limbaj de lemn şi merite asumate pe nedrept, că pân la urmă sătenii au făcut tătă treaba….
Mi-o plăcut că mă simţeam într-o altă lume. Cân o vinit poliţia, se făcea loc ca la Dumnezeu pe Pământ, tătă lumea sărea să dea un pahar de apă, un pahar de suc, tăţi zâmbitori şi cuminciori. Până şi copiii erau mai cuminţi. Toţi o zis povestea de vreo 10 ori şi de fiecare dată apărea un amănunt în plus, unii şi-au ratat ziua de muncă la câmp ca să ştie ei primii ce se întâmplă. Poliţia făcea doi paşi, făceau şi oamenii….Să vadă ei tăt, să relateze mai apoi cu lux de amănunte.
S-a adus hoţul, s-a făcut reconstituire şi l-au pus să scrie declaraţie… mă durea inima să văd că nu ştia nici să scrie… Mă tot chinuiam să găsesc vinovaţi…să fie părinţii care l-au abandonat de mic… Să fie bunicii care nu i-au purtat cum trebuie de grijă….E sărăcia…? E neşansa de a te fi născut tocmai în capătul ăla de lume… M-am răcit instant când am zărit cătuşele şi simţeam că mi se taie respiraţia ori de câte ori le văd… L-au întrebat De ce? şi a răspuns sec : De nebun….
M-am speriat mai mult de sperietura bunicii mele şi mi-a părut rău de cele 8 ore pierdute cu declaraţii şi reconstituiri şi reparaţii pentru nişte amărât de zahăr…
Am plecat târziu şi am lăsat în urmă o mână de oameni, animaţi de evenimentul zilei de azi… În trecerea aproape imperturbabilă a timpului de acolo, ăsta e un motiv serios de discuţii pentru cel puţin o săptămână…
Geniala istorisirea. Captureaza perfect spiritul pe care-l pot intalni si eu in zona bunicilor mei.
Ce sat e?
Da, aşa-s oamenii de la ţară. E trist că unii fură de foame, parcă am fi în Africa. E mai trist că oamenii de la ţară sunt destul de mulţi şi cântăresc greu la vot. Ei sunt cel mai uşor de manipulat de politicieni, poliţie şi de presă.
Un exemplu e telefonul mobil. Bunicul meu, înainte să citească într-un ziar, că folosirea telefonului mobil are ca efect cancerul, folosea telefonul mobil corect. După, vorbeşte foarte tare pentru că ţine telefonul destul de departe de ureche, ca să nu şi afecteze creierul. Că aşa scria în ziar. Deci, e corect.
Eu văd lucrul acesta, manipularea rapidă a omului de la ţară, ca o problemă gravă a României. Acolo ar trebui să fie dus războiul informării corecte despre căcatul din ţară. Şi totuşi şi alină un Doamne Ajută!, Duminca la Biserică.
@krossfire: mi-ar fi plăcut să cresc la ţară şi poate c-aş fi înţeles mai mult din felul în care curg lucrurile acolo… Din păcate, în vremea în care am apărut eu pe lume, bunica era deja sătulă de crescut nepoţi iar mama n-ar mai fi suportat să mai ţină un copil departe de ea. Aşa că am crescut lângă fusta mamei şi m-am învăţat de mică cu crâşmele….:D Mami era pe-atunci responsabilă de un bar al statului român. Inutil să zic că stăteam tătă ziua la masă şi aşteptam să fiu servită şi că-mi doream să ajung barmaniţă 😀
@ Eretele: uff..îţi spun pe mail, dacă vrei…Nu vreu să-mi expun bunica 😛
@Andrei: aş adăuga la lista pe care tu ai de manipulatori pe preotul satului, care-i şi el un dumnezeu, pe profesorul/ profesorii de la şcoală şi mai ales pe primar.
E incredibil cât de uşor îi este unui preot să convingă o hoardă întreagă să voteze cu un anume om sau partid…
Bunica mea nu prea merge la Biserică, deşi e credincioasă, pentru că “tăti babili nebuni se duc acolo”
@raluca: Păi ce mai aştepţi?
@Eretele: ţi-am răspuns
Raluca, în ultima mea idee tot la preoţi mă refeream, doar că a fost plasată cu efect pentru a schita atmosfera satului românesc şi pentru a contribui la monografia acestuia. Chiar, nu ar strica un documentar video, amplu, despre manipularea sătenilor.
Manipularea exista in sangele lor, ea a fost inceputa de comunism prin colectivizare si transmutarea de la sat la oras. Deja nu mai e vorba de manipulare in zilele noastre, deoarece a manipula inseamna a constrange sub-constientul unor mase de a face ceva spre binele tau. Pe cand la taranii din Romania din zilele noastre, in special la batrani, nu mai poate fi vorba de sub constient, deoarece ei isi DORESC manipularea. Pt. ei e ok sa li se zica ce sa faca. S-au invatat asa. Sunt sigur ca 9/10 batrani agricultori ai Romaniei prefera sa li se zica, sa auda de undeva (preot, primar, stirile tvr 1, profesorii din sat) decat sa gandeasca singuri, deoarece asa ceva le-a iesit din obicei.
Epoca de aur a Romaniei, cand taranii aveau propriul pamant (parca “chiaburi” ii numeau comunistii), cand erau interesati de politica, cand citeau ziarele politice in “batatura satului” (vezi Morometii part 1) e de mult apusa si spalata pe creier de comunism. Actualii tarani au avut parte de aproape jumatate de secol de spalare en-gros, in care li se spunea ca (,) comunismul e cel mai bun, ca trebuie sa lupte pt. Romania, ca actiunile lor conteaza, deci la momentul de fata pt. ei e imperios necesar sa se informeze de la “mai-marii” satului in ceea ce priveste politica (in special electorala). Altfel pur si simplu nu s-ar mai duce la vot.
@ Andrei: poate ne-aude şi cristi corduneanu, regizor de samă al Botoşaniului.
@CoaX: Mulţumim pentru expunere. Nici eu n-aş fi surprins mai bine 😀
Tu când îţi deschizi blog, tinere?
Am mai avut discutia asta si stii ft. bine ca nu apreciez ideea de “share with others what you think” prin blog. 🙂
Poate candva.. voi face si eu pasul asta. Momentan sunt indeajuns de ocupat ca sa nu pierd timpul tinand un jurnal online.
@ CoaX: aştept cu nerăbdare momentul
Raluca, îl prind eu pe cristi, nicio grijă.
cu toate astea….omul va primi pana la 15 ani…ai sa-l ai pe constiinta
el poate a intrat doar ca se scapa pe el, si, om cu maniere, nu a vrut sa o faca pe marginea drumului
incredibil :)))
si finalul a aratat si drama de sub comedie
incredibil
Cashamvine cateodata!
Raluca, scuze ca fac haz de necaz..dar mi-am adus aminte..Ce GRETA’ esti ! :)))))))) . ti pup
@ Ariciu: nu-i face niminea nimic, stai liniştit. Ne-au asigurat că-i dau drumu repede, că n-are antecedente. Problema-i că nuş ce i-o făcut la câine, că el trebuia să latre acolo cu foc.
@Aprozarnet: acuş m-apuc şi eu de scris cărţi 😀
@Diab: să ce?
@Vali: =)))))) Mulţumesc, HANS! Pup şi eu pi frunti
pai sa te apuci…ca io zic ca ai ceva natural, simti foaia:) si acoperi o idee din mai multe unghiuri, fara prea mare greutate…natural, cum ziceam:)
adica, hai ca-ti spun…ce ai tu acolo, e scenariu de Cannes; serios, nu glumesc 🙂
sau, oricum de scurt metraj cu reverberatie…ca aia sunt cam subiectivi, dupa cum pica
fa-l scen si trimite-i-l lu Marian Crisan….ca Porumboiu nu prea mai face scurt metraje, si era cam genu lui
acuma serios, dc vrei sa vb mai multe despre scenarii in general, putem pe mail
@ Aprozarnet: mă flatezi pre mult, tinere… Şi mă-nvăţ cu răul…. Mulţumesc 😀
np copilu 🙂 ai puterea tii sub control si oricum trebe si exercitiu aproape constant, ca sa iasa cat mai bine, oricum
@ raluca – de nebun >:)
In momentele maxime de frica si stress corpul uman cunoaste anumite impulsuri, unul dintre ele fiind de a folosi sistemul excretor (de unde si expresia “s-a *****/***** pe el (de frica, de obicei)”).
Este ceva foarte normal, doar o reactie fiziologica, si nu trebuie sa te miri sau sa te indignezi. Omul era tanar si (foarte) speriat, plus ca nu s-a prea grabit, prin urmare… stii si tu.
@aprozarnet – mare scenariu, ce sa zic… Daca tot suntem aici, hai sa facem un scurt-metraj in care sa observam cu multa atentie scutecele unui nou-nascut. Super, “Cannes” si “Oscar” scrie pe el…
[…] dacă tot vam povestit de magazinul de la ţară al bunicii, vă recomand o povestioară tragi-comică de mai […]