Cu ceva vreme în urmă am întrebat pe un domn ce staţiona într-un taxi cu lampa verde aprinsă: liber? (ar putea părea că mi-e greu să găsesc răspunsuri chiar şi acolo unde sunt evidente, însă lumina verde nu e suficientă – uneori faţa mea sau adresa nu convin şoferilor şi atunci verdele lămpii îşi pierde din sens – mai bine întreb înainte să urc)

Mi-a răspuns ştrengăreşte că din păcate nu, de 20 de ani. A urmat o cursă plină de confesiuni la finalul căreia am felicitat pe domn pentru realizările copiilor. Relaţia cu soţia nu era ok, însă copiii îl ţineau vesel şi mai ales tânăr, deşi anii se tot aşezau pe el.

***


Acum două zile m-am văzut întâmplător cu o prietenă din liceu cu care din păcate nu mai ţin legătura atât de strâns (şi mi-am propus să schimb asta). Jumătate de oră de stat la colţ de stradă ne-a purtat prin cele mai diverse cotloane ale vieţii şi ne-a fost tare uşor să ne povestim ce-am mai făcut, ce temeri mai avem şi ce ne mai dorim de la noi în continuare.

***

Vorbim zilnic cu oameni apropiaţi, fie ei familie sau prieteni, însă de prea multe ori ne înecăm comunicarea într-un amar Ce mai faci? şi-un la fel de chinuitor Bine, urmat de o narare seacă de ce-am mâncat, cum am dormit, ce mai fac cunoștințele comune etc.. Nu vorbim de ce simţim, de ce n-am mai vrea să simţim sau de ce tînjim să simţim. O facem uneori ca să menajăm, alteori ca să ne menajăm de vreo prejudecată şi de prea multe ori că nu ne mai regăsim acolo, în relaţia aceea (şi din păcate uneori ajungem la starea asta pentru că n-am avut timp. De fapt am avut, că toţi avem, doar că l-am investit prost).

Pledez pentru un inventar de relaţii, iar unde nu ne mai regăsim cu uşurinţă avem de decis dacă vrem să mai fim (şi-atunci să investim timp şi s-avem interacţiuni care aduc valoare, fără menajări inutile de sentimente) sau să nu mai fim (ne retragem încet, cu apreciere pentru ce-a fost şi ce-am fost).  Pentru că nu poate fi bine pe termen lung să discuţi ce mai faci cu adevărat cu oameni pe care nu-i cunoşti sau cărora nu le dedici în mod constant din timpul şi energia ta.

Şi pentru că e vineri şi pentru că v-aş putea convinge că Gică Petrescu are câte un cântec potrivit pentru orice, şi pentru că postul e în esenţă despre timp şi despre ce facem cu el, vă invit să daţi play. Şi să fiţi oameni cu păcate 🙂

Written by raluca

Zambesc si rad mult. Uneori sarcastic

This article has 2 comments

  1. Cristian Crangasu-Brencea Reply

    Buna Raluca,

    Imi era dor sa mai citesc ceva scris de tine .
    De ziua mea nu m-am bucurat numai de numarul mare de persoane care m-au felicitat, m-am bucurat la fiecare “La multi ani!” care mi s-a spus . Au fost persoane la care m-am asteptat si mai ales persoane la care nu m-am asteptat sa ma mai sune .La 35 de ani m-am simtit apreciat, iubit, bogat ! Iti multumesc inca o data !
    Cum spune socrul meu, Vremuri bune iti doresc Raluca !

  2. raluca Reply

    Mulţumesc mult, Cristi! Înseamnă mult pentru mine 🙂
    Şi desigur, înc-o dată la mulţi ani! Felicitări că ai adunat oameni frumoşi lângă tine şi că te simţi împlinit!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *