Continuam seria cu Ilf şi Petrov (celelalte posturi sunt aici şi aici) cu o călătorie de-a lor în America, povestită aşa cum le-a dictat spiritul loc critic şi cenzura dibace a vremii.
În America fără etaje, cei doi cunosc un spaţiu pe care nu pot să-l cuprindă mental decât în raport cu realitatea lor rusească, iar umorul şi ironia fac din aventura lor o lectură plăcută, veselă, amară pe alocuri.
Ca de obicei, vă ispitesc cu nişte fragmente, sperând să vă conving că merită citită cartea în întregime (iar cititul trebuie însoţit de o înţelegere bună a contextului şi scopului în care a fost scrisă cartea, mai multe detalii aici):
- Când am plecat în America, n-am ţinut seama de un singur lucru: hospitality, ospitalitatea americănească. Ea este fără margini şi lasă cu mult în urmă orice altceva de acest gen, inclusiv ospitalitatea rusească, siberiană sau gruzină. Primul american cu care faci cunoştinţă te va chema neapărat la el acasă (sau la restaurant) să beţi un cocteil împreună. La cocteil o să mai fie zece prieteni de-ai proaspătului cunoscut. Fiecare dintre ei o să te târască neapărat la un cocteil unde or să apară alţi zece sau cincisprezece prieteni de-ai lui. În două zile o să ai o sută de noi cunoscuţi, într-o săptămână câteva mii. E de-a dreptul periculos să stai un an în America: poţi să cazi în patima beţiei sau să devii haimana.
- “- Fermierul, continuă Ford, face pâine, noi facem automobile, dar între noi stă Wall Street-ul, stau băncile care vor să-şi ia cota-parte din munca noastră fără să facă nimic. La aceste cuvinte flutură din mâini de parcă ar fi gonit un ţânţar şi zise: – Ei se pricep doar la un singur lucru: să umble cu şmecherii, să jongleze cu bani. Ford detestă Wall Street-ul. Înţelege prea bine că e suficient să-i dea lui Morgan o singură acţiune ca pe urmă acesta să pună mâna pe toate celelalte.
- Luminile de la ultimele etaje ale zgârie-norilor se amestecau cu stelele. Aici, ca şi la New York, electriciatea era dresată, proslăvind aceiaşi zei: Coca-Cola, whisky-ul Johnnie Walker, ţigările Camel.
- Să fii bogat e mai bine decât să fii sărac. În loc să-şi piardă vremea reflectând la cauzele sărăciei şi la eliminarea lor, americanul încearcă prin toate metodele posibile să câştige milionul. Un miliard e mai bun decât un milion. În loc să renunţe la afaceri şi să se bucure de milionul la care visase, americanul stă la birou doar în vestă, asudând, ca facă un miliard.
- În America, Crăciunul este sărbătoarea măreaţă şi luminoasă a comerţului, fără nici o legătură cu religia. Este o grandioasă etalare de marfă proastă şi, cu toată lipsa noastră de simpatie pentru Dumnezeu, nu-l putem învinui de vreun amestec în afacerea asta tenebroasă.
- După cum ştiţi, o sticlă de vin presupune o conversaţie pe cinste. Oamenii stau în jurul mesei şi discută. Fără o conversaţie de calitate, vinul nu-ţi aduce bucurie – cele două îndeletniciri se completează una pe cealaltă. Americanilor însă nu le place să stea la discuţii şi nici nu se pricep. Aţi remarcat? Ei nu se aşează niciodată la masă. N-au despre ce să vorbească. Dansează sau joaca bridge. Şi preferă să bea whisky. Americanul dă pe gât trei pahare şi se îmbată. Ce să mai stea de vorbă? Da, da, sirs, americanii nu sînt băutori de vin.
- Aici până şi bisericile erau separate: de pildă, pentru baptiştii albi şi pentru baptiştii negri. Când micul Dumnezeu baptist va veni pe pământ să-i nimicească pe ateii sovietici care se ajută unii pe alţii o să fie încântat de instituţiile sale din sudul Americii.
- N-o să vorbim aici despre calităţile directorilor noştri, despre bogăţia de idei şi puterea lor de muncă. Sînt calităţi ale partidului comunist care i-a educat. N-o să vorbim nici despre deficienţele oamenilor de afaceri americani, despre sărăcia de idei, lăcomia şi lipsa lor de scrupule. Sînt deficienţele capitalismului care i-a educat.
- Am scris despre democraţia americană, care, de fapt, nu-i oferă cetăţeanului nici o libertate, ci doar maschează exploatarea omului de către om.
