Am participat ieri la ceremonia de final. Câţiva dansatori profesionişti au venit să ne înveţe cum e cu dansul popular estonian. S-a lăsat cu mult răni la picioare, având în vedere că-s tot felul de răsuciri şi se auzea câte un AAAUU la fiecare 2-3 secunde. Mai toţi paşii lor sunt executaţi în grupe de câte 7, astfel că toată sala număra în cor. 7 e considerat a fi un număr norocos de către estonieni.
Mi-am luat La Revedere de la colegi şi sper să mai fie momente în care ne-om întâlni. Unul din nemţii de care am reuşit să mă apropii a venit aseară la mine să-mi ureze cele bune. Mă privea stângaci şi deşi spusese cam tot ce avea de zis, nu se îndura să plece. M-au emoţionat cuvintele lui. Mi-a spus că i-a întrebut pe ruşi cum să spună La revedere! în limba lor, iar ei i-au replicat că în loc să se chinuie cu cuvintele lor stâlcite, mai bine oferă o îmbrăţişare din inimă. A bănuit că şi la români o fi la fel, mai ales după episodul cu ziua de naştere a colegei mele de cameră, despre care am povestit în postul anterior. Aşa că m-a întrebat: Pot să te îmbrăţişez? Şi deşi cei ce mă cunosc ştiu că fac asta cu multă uşurinţă, recunosc că eram şi eu puţin depăşită de moment. A fost cu atât mai emoţionant cu cât nu mă aşteptam să vină asta tocmai din partea lui. Pân’ la urmă ne-am şi pupat cu toţii şi am ţinut-o cu poveşti până spre dimineaţă. Majoritatea au plecat deja, eu aştept să se facă 4 dimineaţa să mă duc la aeroport. Proastă oră mi-am ales…
Am avut şi prezentarea proiectului meu care-a ieşit bine, din moment ce-am luat punctaj maxim. Am avut 5 profesori din mai multe ţări (Estonia, Finlanda, Germania, Italia şi Cehia) şi-a asta mi-a mai îmbogăţit puţin cunoştinţele în ceea ce priveşte diferitele sisteme de educaţie.
Îs zeci de carneţele pe care mi-am scris adresa de mail şi numărul de telefon, am şi eu la rândul meu o colecţie impresionantă şi mă încearcă sentimente contradictorii. O să-mi lipsească oamenii alături de care am dormit, am mâncat, am învăţat şi-am văzut filme în ultimele trei săptămâni… Mi-e dor însă şi de casă şi abia aştept să-i văd pe toţi. Vin cu geamantanu’ plin de suveniruri, unele mai alcoolice decât altele :D. Damelor din viaţa mea le-am cumpărat mici bijuterii din chihlimbar, că tot e piatra naţională a Estoniei, iar mie mi-am luat o căciulă imensă de lână, de un galben intens, numai bună de speriat priviri nevinovate! Mă simt ca picată din basme cu ea pe cap…
Fug la o ultimă plimbare şi-am să admir o ultimă scufundare a soarelui în mare.
