Despre Ilf si Petrov v-am mai povestit aici. Ar fi fost firesc să fi citit Viţelul de Aur întâi, apoi Douăsprezece scaune, dar multe-s lucrurile nefireşti din viaţă, iar unul în plus cu greu se mai vede.

De data asta povestea e despre căutarea asiduă a unor scaune, deşi scaunele sunt aici metaforă pentru succesul peste noapte, facil şi injust.

Cei ce le caută sunt derbedei din alte timpuri, nu cu mult diferiţi de cei ai zilelor noastre. Au însă avantajul lipsei unui sitem rapid de comunicaţii, astfel că vestea găinăriilor dintr-o comunitate n-ajunge în timp util în comunităţile din jur, care cad şi ele pradă unor viclenii similare.

Vă ispitesc cu câteva fragmente:

  • Din clipa în care cetăţeanul intră în zona drumului de fier, pe care el, ca un diletant, o numeşte gară sau staţie, viaţa lui se schimbă radical. […] Din această clipă, cetăţeanul nu-şi mai aparţine. El devine călător şi începe să-şi îndeplinească toate îndatoririle de călător. Aceste îndatoriri sînt complicate, dar plăcute. Călătorul mănâncă foarte mult. Simplii muritori nu mănâncă noaptea, pe cînd călătorul mănâncă şi noaptea.
  • Administratorul Azilului nr.2 al Prevederilor sociale din Stargorod era un hoţoman timid. Se revolta cu toată fiinţa lui împotriva furturilor, dar nu se putea stăpîni să fure. Fura şi îi era ruşine. Fura mereu şi mereu îi era ruşine.
  • S-a certat cu nevastă-sa din pricina unei probleme de familie, iar ea, născută dintr-un neam de oameni supărăcioşi, l-a scuipat între ochi şi-a fugit peste graniţă, la părinţi. Cunoscutul meu a stat singur vreo trei zile şi-a văzut că-i de rău: mâncare – ioc, în casă – murdar. Şi-a hotărât să se împace.
  • Unei femei care îmbătrâneşte i se pot întâmpla o mulţime de lucruri neplăcute: îi pot cădea dinţii, poate încărunţi sau i se poate rări părul; se poate îmbolnăvi de năduf, poate deveni obeză sau, dimpotrivă, se poate smochini, dar vocea nu i se schimbă. Îi rămâne aceeaşi ca pe vremea cînd a fost elevă de liceu, mireasă sau amantă a unui tânăr pierde-vară.
  • Dar, alături de el, şedea o fiinţă atât de angelică, încât Ostap se întunecă imediat la faţă. Asemenea fete nu sunt niciodată legături de afaceri: au ochii prea albaştri şi gâtul prea curat. Ele sunt amante – sau, ceea ce e şi mai rău, soţii – şi încă soţii iubite.
  • El făcea curte unei dactilografe, ale cărei şolduri modeste dezlănţuiau în el sentimente poetice. O conduse la capătul coridorului şi, ajunşi lângă fereastră , îi făcu declaraţii de dragoste, la care fata îi răspunse: “- Astăzi stau peste program şi sunt foarte ocupată.” Asta însemna că iubeşte pe altul.
  • Polesov stătea la coadă numai din principiu, căci n-avea bani şi, prin urmare, nu putea să cumpere nimic. Se muta de la o coadă la alta, trăgea cu urechea la ce se vorbea, făcea remarci înţepătoare, îşi încrunta cu înţeles sprâncenele şi se lansa în profeţii. 

Written by raluca

Zambesc si rad mult. Uneori sarcastic

This article has 1 comments

  1. Pingback: Electricitatea era dresata | Mai departe

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *