Dacă-i întrebi de vicii, adesea bărbaţii zic de două: ţigările şi femeile. Două am şi eu: gumele de mestecat şi bărbaţii. 😀
Lăsând gluma la o parte, sunt o mare adeptă a viciilor. Cât timp afectează doar propria-ţi persoană (adică da, încă mă enervez din cauza celor care fumează pe stradă).
Pentru că viciile aduc oamenii împreună. E uşor să socializezi cu cei ce au aceleaşi patimi ca şi tine.
Pentru că păcatele au dintotdeauna gustul dulce.
Pentru că viciile te salvează de perfecţiune.
Pentru că îţi amintesc că până şi tu ai slăbiciuni.Pentru că în fiecare din noi există o minimă doză de masochism. Iar viciile ne macină şi ne astâmpără pofta de chin. Pentru că ne pun la încercare ori de câte ori nu pot fi satisfăcute. Pentru că viciile generează bani. Altora.
Pentru că oricât de frig sau noapte ar fi, eu tot o să cobor până la chioşc după un pachet de Orbit. Pentru că viciile rafinează gusturile. Mestec doar Orbit Professional verde. Pentru că îmi oferă ocazia zilnică de fi draguţă cu cineva. Cere-mi oricând o gumă şi o să ţi-o ofer cu plăcere.
Pentru că mai toţi oamenii geniali au fost vicioşi. Pentru că lipsa de vicii mă sperie teribil.
Se aplica aia cu viciul meu e ca n-am nici un viciu ?
e chiar cel mai periculos dintre vicii :p
Daca toti oamenii geniali au avut vicii asta nu inseamna ca toti oamenii cu vicii sunt geniali (si nici macar ca ai nevoie de un viciu ca sa fii genial)
Bine punctat, Gelule. Nici eu n-aş fi zis-o mai bine 😀
de unde trag concluzia ca diab e genial. corect?
vicii…vicii…. e ca si cum ai spune “om”.cred ca si omul e un viciu. viciul altora 🙂
@ Dan: asta încă e temă de cercetare 😉
@ nikosita: viciul cui?
mda…eu ce sa mai spun ! colectionez carti ,semne de carte , pixuri ….asta e viciul meu si …..ma costa mult,dar nu ma pot abtine! oare zace un geniu in mine?!
in cazul meu la categoria vicii se numara FUMATUL – imi place sa fumez p strada , da stiu…sunt un nesimtzit – si prin asta nu incerc sa imi ascund frustrarile(vezi un post anterior :”noxe”) ma costa bani si sanatate…si cateodata ma simt rau d la fumat…dar tot imi place…MESTECATUL DE GUMA vad ca intra tot la categoria vicii…femeile intra la categorii gen pasiuni, slabiciuni…dar nu vicii 🙂
@ anamaria: citeşte cu atenţie comentariul lui gelu ca să te lămureşti
@ vlad ace: apreciez modul în care ai categorisit femeile şi faptul că recunoşti că nu-i frumos să afumi lumea pe stradă. Următorul pas e să renunţi a mai fuma în public şi promit să te apreciez şi mai mult 😀
adica …..oricum sunt geniala! merci!
Ne luam da mana, anamaria?
Nu sunt inca genial, mai am un lucru care nu-l pricep.
Femeia.
Uite un articol în care pot să mă dezic complet 😀 de cele spuse mai sus.
Viciile sunt vicii tocmai fiindcă sunt văzute ca fiind de evitat. Ca un lucru de evitat să vrei să-l promovezi nu are prea mult sens. 😛
Din moment ce viciile sunt slăbiciuni, eu lupt tot timpul cu ele.
[…] proaste. Şi e absurd să-ţi imaginezi că poţi face totul perfect şi sănătos. (Am scris aici o Pledoarie pentru vicii mai […]