Stau cuminte la Coftale și scriu. Scot răul din mine. Am avut niște săptămâni destul de încărcate și simt că vin altele după chipul și asemănarea celor ce-au trecut.

Mi-e alături un suflet la fel de dornic să scoată răul. Cu degetele fugind rapid pe tastatură și cu ochii când întunecați, când luminați după cum dictează ALT TAB, ne pregătim să încheiem ziua liniștit. Oprim motoarele și dăm timp elicelor să se oprească și ele.

Asta fac azi.

 

Altă dată dansez pe muzică populară, altă dată citesc, altă dată ascult un audio book, iar altă dată fac sport. Am nevoie tot mai des de timp cu mine ca să nu simt că nu-mi aparțin. Viața trăită în viteză te faci să amâni momentele cu tine ca să poți avea momentele cu toți ceilalți care vor momente cu tine (și nu-s mereu din cele bune, care să te încarce). Iar momentele care nu-ți aparțin devin uneori frustrări, pentru că ajungi să faci ce trebuie să faci în proporție mai mare decât ce vrei să faci. Iar asta duce la acumulări de rău. Și e nevoie de-o supapă, o eliberare controlată ca să nu ajungi să-l verși la întâmplare, cine știe pe ce nevinovat aflat la momentul nepotrivit lângă tine.

Tu cum scoți răul din tine? Ai puterea s-o faci singur? Că mie aici mi se pare cheia. Să găsești întocmai calea să-l scoți și când prietenii n-au timp să te salveze, și când familia e prinsă în lupta cu propriile ei forme de rău, și când sticla aia de vin te privește goală și scârbită, cât să-ți fie clar că-n seara asta n-o să-ți facă poftele. (Iar asta e o ocazie bună să zic că vinul/ băutura mi se par bune numai când se-mpart cu prietenii, din rațiuni vesele și-n cantități limitate, iar limita v-o știți fiecare :P).

Written by raluca

Zambesc si rad mult. Uneori sarcastic

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *