Nu mi-am ascuns niciodată admiraţia pentru dirigul meu. V-am spus de câteva ori deja că domnia sa este unul din bărbaţii care mi-au influenţat decisiv evoluţia, alături de tatăl şi fratele meu şi de încă câţiva domni despre care voi vorbi poate aici peste ceva vreme.
Am venit nervoasă după prima zi de şcoală în clasa a IX-a şi i-am spus mamei că mi-a picat ca diriginte un nebun şi că ar trebui să mă mut din clasă. Ţineam totuşi mult la profesorul de matematică şi n-aş fi vrut să renunţ la dumnealui. Aşa că am rămas în doişpi A. Convinsă că îl voi urî pe dirig şi că îmi va mânca zilele. În primele două săptămâni, prietena mea cea mai bună a luat un doi şi un trei la fizică, materia domniei sale. Empatizam cu ea şi fireşte că îi doream toate relele 😀
Am aflat apoi că domnia sa era căsătorit cu una dintre cele mai inteligente, mai frumoase şi mai admirate profesoare de la noi din liceu. Şi am început împreună cu colegi de-ai mei să cârcotim. Da cum poţi să iubeşti un asemenea om?
Şi după patru ani în care l-am avut ca dascăl, eu nu l-am iubit, ci l-am venerat. Şi am aflat azi că şi generaţia de după noi împărtăşeşte acelaşi sentiment ca şi mine. Ca şi alţi colegi de-ai mei din 12 A.
Domnia sa este şahist. Un mare şahist. Am vrut într-una din orele de dirigenţie să-l provocăm la un joc. Domnia sa a ales să joace cu spatele la tablă, în timp ce noi, restul clasei, ne-am bulucit în jurul tablei. Ne spunea ce piesă să mutăm pentru el şi zâmbea pe sub mustăţi. Un zâmbet de om bun, pe care n-o să-l uit vreodată. De cât ne agitam noi pe-acolo, am răsturnat câteva dintre piese. Şi am vrut să luăm jocul de la început, că nu mai ştiam care şi pe unde erau. Moment în care el ne-a spus unde era fiecare piesă de pe tablă. Ne-a dat mat după încă câteva mutări. Nu l-am mai provocat la şah de atunci.
E un profesor dur, pe care n-ai cum să nu-l respecţi. Pentru că el respectă prea mult pe fiecare din elevii săi. Şi în general oamenii. Doişpi A, clasa mea, s-a împrietenit tare mult cu tanti Marcica, doamna de serviciu. Pentru că noi mai mereu aveam câte o aniversare prin clasă, câte un tort şi ea ştia că are de strâns în urma noastră, dar venea cu drag. Şi în timp ce o ajutam într-una din după-amiezele alea mi-a povestit că îi e drag de noi mai ales pentru că îi e drag de dirig. Că el nu e ca ceilalţi profesori, să o salute şi atât. El mereu se opreşte, stă de vorbă, glumeşte şi îi face ziua mai frumoasă.
Apoi într-o dimineaţă am ajuns mai devreme la şcolă şi mă uitam pe geam. Clasa noatră era la parter, aproape de intrarea profesorilor. Domnia sa nu ştia că mai e cineva prin preajmă. De acum a ajuns aproape de şcoală, au început toţi câinii să dea din cozi şi să-l întâmpine cu o bucurie aproape umană. Î-a mângâiat pe toţi şi le-a vorbit într-un mod care m-a curemurat. Deci e şi om, mi-am spus atunci. Un om cu suflet cald, un om în esenţă bun.
Am fost redactor-şef al revistei liceului- Emisfere. Şi în primul număr, am publicat un interviu cu domnia sa. Am să ţin minte toată viaţa ce mi-a răspuns la întrebarea Care e cel mai mare defect uman? Egoismul.
Am vrut cu toţii să avem bănci noi şi să ne renovăm clasa. Şi dirigul ne-a chemat într-o după-amiază să ne vopsim fiecare, cu mânuţa noastră, scheletul de fier al băncii. Ca să apreciem apoi fiecare secundă de stat în bancă.
S-a opus cu vehemenţă oricărei strângeri de fondul clasei, şcolii etc.. şi era deliciul nostru să-i amintim că doamna de geografie vrea să cumpărăm o hartă în clasă. Am să ţin mine gesturile teatrale de fiecare dată când rupea câte o foaie de învoire şi promisiunile că vom merge cândva într-o excursie.
Ce apreciez după toţi anii ăştia e cum un om de geniu, prin refuzul de a organiza o oră tradiţională de dirigenţie, prin refuzul de a se apropia prea mult de noi a reuşit să ne şlefuiască personalităţile cu atâta precizie şi cum ne-a învăţat să fim umani fără ca noi să ne dăm seama măcar. Fără să apucăm să zicem mulţumesc. Dar el n-a făcut-o pentru apreciere. Ci pentru că în esenţă, e un om bun.
Şi tot postul ăsta s-a născut din emoţia pe care am resimţit-o acum o oră, când un elev de-al domniei sale, proaspăt absolvent de liceu mi-a găsit blogul, m-a adăugat în lista de messenger şi mi-a spus că vrea să-mi arate o poză care sigur o să-mi placă. Domnia sa este Profesor Aurelian Pintilei, alături de soţia sa extraordinară, Dana Pintilei:
N-am sa uit jocul ala de sah! Putin spus ca juca fara sa se uite la tabla, facea drumuri laborator – cabinet, isi vedea de treaba si din cand in cand spunea ce sa mutati.
Si pe langa ce ai scris, cred ca mai merita amintita celebra replica: “Am zis ca e stabilit, am batut in cuie? Nu-i nimic, scoatem cuiele…” 😀
Pentru mine ramane un mister cum de nu auzise nimeni de el in cei 4 ani de gimnaziu. E intr-adevar un om genial din multe puncte de vedere, am incercat in ultimii ani sa le povestesc prietenilor despre el, sa il descriu, dar n-am reusit sa surprind tot ce era necesar.
Iar poza…e reprezentativa 😀
PS: Sa stii ca tanti Marcica ne tine minte, m-am intalnit cu ea cand am fost la liceu ultima data si m-a recunoscut imediat.
@ Cata: si mai e si replica “Matale, la tabla!”. Si mai sunt problemele lui pentru media 10 :D. si tezele date cu toate cartile deschise. vorbesc si eu despre el adesea, da am senzatia ca oricat as povesti, nu pot, nu am cum sa transmit cum e el de fapt. si imi avine sa aduc toti prietenii la botosani, sa-l cunoasca, sa inteleaga de ce sunt asa mandra de el, de ce emotionez atata cand vad o poza cu dumnealui sau cand aud pe cineva povestind despre dirig.
Si ma bucur ca inca ne stie tanti Marcica, am sa ajung si eu la liceu anul asta si abe astept sa o vad.
da….. frumos post … multe amintiri 😀
Uitandu-ma la poza ma intreb…. sunt oameni care nu imbatranesc niciodata?
Sau doar mintea mea refuza cu inversunare sa schimbe imaginea creata in anii de liceu….
As mai putea adauga niste aspecte la descriere…. tot ma gandeam cum se poate ca dirigintele sa ajunga sa fie “venerat” si de elevii cu care relatia nu era intotdeauna “roz”, care erau mai activi si pe alte planuri decat strict cel al invataturii. Cred ca de abia la finalul sau chiar dupa terminarea liceului am gasit un raspuns la aceasta dilema personala: desi era un om destul de dur … era corect. Nu prea aveai cum se te agati de deciziile sale, deoarece veneau intotdeauna dupa o analiza rationala…. si vrand nevrand ….. cam trebuia sa ii dai dreptate.
Mai adaug la lista de cuvinte si expresii: “mimoza”, “mazeta”, “complectat” – daca vi se pare ca nu am scris corect cautati in dictionar :)))))
Mi-as dori sa aud ca acest post si aceste impresii vor ajunge si pe la urechea sa, pentru a vedea respectul si amintirea vie pe care fostii elevi inca le au pentru dirigintele, profesorul si omul: Aurelian Pintilei.
CN
@ ntzu: presupun ca mai sus te referi la acei colegi care jucau in piesa de teatrua liceului sau care lipseau in luna mai ca sa participe la serbarile iernii 😀 Din lista cuvintele pe care ne invita sa le cautam in dictionar ar mai fi si “uzitat”. Mai asteptam sa se adune cateva comentarii si am sa-i trimit pe meil linkul.
“am spus ‘buna ziua’?”
“o problema de clasa a 6a”
“umecteaza putin buretele”
“cu BURETELEE”
“sunteti obositi?(daa) si vreti sa va las acasa?(daa) hai daca ne grabim poate terminam pana la fix”
sau fazele cum verifica daca e ziua ta sigur in ziua aia cand ii aduceai ciocolata
Emotionanta descrierea.
Pacat ca nu sunt mai multi oameni ca dumnealui in acest sistem ce formeaza oameni pentru viata.
Am citit acest post si aproape mi’au dat lacrimile.. nu voi uita niciodata zilele in care ma rugam cu colega mea de banca sa nu ne scoata la tabla:)) sau cand ne prefaceam ca suntem racite :))(zicea ca ii dam microbi si na nu ne mai scotea la tabla)..sau la cursul festiv .. domnul profesor a avut un discurs fr emotionant care a dat lacrimile tuturor celor prezenti in sala care l’au avut ca diriginte si profesor … este un om jos palaria … cel mai tare m’a uimit o colega de’a mea in ultima zi de scoala cand s’a dus la dumnealui si l’a intrebat daca il poate imbratisa ..si desi zicea ca e racit si ca ii da raceala pana la urma a acceptat ..cu greu mi’am stapanit lacrimile atunci . Iar doamna profesoara ..e cea mai scumpa si frumoasa .Nu cred ca se poate exprima in cuvinte respectul meu pentru dumnealor ..
Domnul profesor a lasat o amprenta puternica si asupra celor care nu le-a fost diriginte, ci doar profesor de fizica.
In ultima zi de clasa a12-a, una dintre colegele noastre i-a cerut permisiunea sa-l imbratiseze…Raspunsul, care a provocat si rasul sotiei, a fost “Nuuuu, sunt racit!!!”. Colega i-a raspuns “Si eu, facem schimb de microbi!” :))
Un om care nu poate fi uitat, model pentru multi dintre noi.
Am terminat liceul in 2001(12 D) si domnul Pintilei mi-a fost fost profesor de fizica. L-am apreciat foarte mult inca de atunci pentru bunatatea, inteligenta si simtul extraordinar al umorului. O data cu trecerea anilor am realizat si faptul ca era un foarte bun pedagog. Pot sa spun ca toti elevii din acea generatie care il aveau ca profesor il apreciau foarte mult iar ora dumnealui de fizica era asteptata cu nerabdare. Recunosc ca la inceput eram cam speriati de dumnealui, dar nu ne-a luat mult timp sa intelegem ca sub acea masca de severitate si aroganta se ascundea un om extraordinar. De la dumnealui am invatat ce inseamna autoironia, ce inseamna umorul inteligent si pot sa spun ca la unele din orele de fizica cu totii “sufeream” adevarate “crize de ras”. Multe din “vorbele de duh” ne-au ramas si noua in limbaj.
Ce nu pot sa uit e ca era singurul profesor la care notele notele de 2 si 3 si le luam cu zambetul pe buze( si au fost cateva 🙂 ). Nu pot sa uit de asemenea orele cand ma obliga sa ma plimb prin clasa pentru a evidentia colegilor forta de frecare, nu pot sa uit figura dumnealui cand incercai sa te invoiesti si bineinteles partidele de sah pe care le castiga fara sa vada tabla de sah. Si multe altele…mi-ar lua o zi sa le scriu pe toate…
Astept cu nerabdare sa-l revad in 2011 la intalnirea de 10 ani a clasei noastre. Pana atunci astept sa citesc si amintirile altor colegi.
“nu te concentra prea mult ca o sa te transformi intr-un punct.”
“P: ochelarii matale sunt de aproape sau de departe?
M: de departe
P: de unde? de la Bucuresti?”
“si acum sa ne cufundam putin in penibil….ridicol”
“sa aducem cantarul sa cantarim ciocolata…daca e expirata?..sigur nu e ?”
“Azi as vrea sa va arat ceva….nu e de fizica dar…” – si ne arata de comedii pe youtube, jocuri de fizica uneori
“problema asta este pentru media 10”
“intrinsec….imanent”
“P: Ce inseamna waves?
A: unde
P: unde? :-??
A: undeee
P: unde mai?”
“aa…azi trebuia sa dam teza?….hmm…hotaram data viitoare cand o sa o dati” (semestrul al II-lea din clasa a XII-a nici nu am mai dat-o 🙂 )
“da…radeti radeti..distrati-va…acolo au murit oameni si voi radeti…da ce sa le ceri…daca erati voi in locul lor?” (vizionam un film despre Hiroshima si Nagasaki)
Intr-adevar, un profesor deosebit, cu un foarte dezvolatat simt al umorului. Mereu ne amintim de dumnealui cu zambetul pe buze, si desi uneori ne speriam cand auzeam “Matale, la table!”, cele mai multe intalniri cu terminau cu zambetul pe buze, desi cu cate un 2 sau 3 in catalog:). Nu te puteai supara pentru ca era corect: stiai, luai 10, nu stiai, luai 2 – uneori si in aceeasi ora:). In curand se fac 10 ani de cand am terminat liceul si sper din tot sufletul sa ne intalnim cu domnul profesor de fizica si sa depanam amintiri.
Un post genial…
Si totusi insuficient pe langa omul despre care este vorba..
Buna tuturor! Acest poza mi-a facut ziua mai senina. Eu am terminat liceul in 1997 si l-am avut si eu ca diriginte. L-am urat si eu in primele zile,dar doar pana am inceput sa-l cunosc. Nu cred ca am vazut vreodata o teza corectata,ne trezeam doar cu notele in catalog. Medii scazute la purtare, in primul trimestru in clasa a IX a am avut toti media 7 si inainte de vacanta a zis ca a vorbit cu Mos Craciun si l-a convins sa ne dea la toti media 10.
Trucul cu sahul ni-l facea si noua. Erau seri, mai ales in spre sfarsitul liceului si pe urma in timpul facultatii, cand mergeam o gasca de prieteni la el acasa ( de Craciun sau de ziua lui) si cateodata se mai baga cateunul din noi sa joace cu el la sah. Si tot asa el statea cu spatele,doar ca isi mai gasea treaba si prin bucatarie,chipurile sa aduca ceva de baut sau sa faca o cafea….pana cand eu si o alta prietena am vrut sa intram in bucatarie(care era off limits) si cand am reusit am vazut ca el avea o alta tabla de sah si facea toate mutarile…:)))
Replica mea preferata : “Mdea…am sa rad in pauza” si nelipsitul ton zeflemitor…..
Ar fi multe de povestit, daca te intereseaza am si eu niste poze cu el de acum vreo 12-13 ani….
Am terminat liceul in 2005 si am avut onoarea sa-l am profesor de fizica pe dumnealui …vreau sa spun ca am povestit tuturor prietenilor despre stilul sau inconfundabil ….este unul dintre putinii dascali care m-a marcat….
Multe nu vreau sa zic…dar mai haios ca el nu am vazut niciodata….si desi acum sunt departe prin scotia…si desi a trecut mult timp de cand nu am mai fost prin liceu Eminescu….pe Domnu’ profesor nu o sa-l uit…tare postul despre el…oricum faza cu 3 de 2 si 2 de 3 o stiu si eu…:P…..o am ca amintire in carnetul de elev….:P
Vă mulţumesc tuturor pentru comentarii. L-am sunat azi pe dirig si l-am invitat sa citeasca postul si comentariile. Is convinsa ca l-au napadit si pe dumnealui emotiile si amintirile. Daca aveti poze cu domnia sa si vreti sa le impartasiti, trimiteti-mi-le la raluca.hritcu@gmail.com si le mai publicm pe aici, pe Facebook, i le trimitem si domniei sale si reinviem niste vremuri frumoase si apuse.
Batem in cuie asta. 😀
Prin anul II de facultate am avut o materie Mecatronica. La diverse probleme puteam sa vad cam care va fi raspunsul ‘din ochi’, ceea ce l-a intrigat pe profesor. I-am explicat ca nu e nimic altceva decat “bun simt fizic” :)).
Un dascal complet cred ca ar fi cea mai buna descriere a dirigului. Complet din toate punctele de vedere. Am mai intalnit dascali buni spre foarte buni dar parca tot le lipsea ceva pe un anumit plan.
De dimineata de cand ti-am citit postul si pana acum n-am putut sa fac nimic altceva decat sa-mi aduc aminte de liceu si de orele de fizica (ca dirigentie nu faceam :)) ).
Foarte bine a surprins mai sus Cosmin respectul pe care elevii i-il poarta, asa ca ii voi folosi si eu cuvintele: tot respectul pentru profesorul, dirigintele si omul Aurelian Pintilei.
@ Cristi G: Aaaaa, aproape uitasem de “bun simt fizic”. 😀 Imi place mult descrierea facuta de tine. Imaginea de “dascal complet” am incercat si eu s-o conturez in post, doar ca n-am folosit asa putine cuvinte 😀 Si intr-adevar, nici eu n-am mai gasit un dascal complet, desi am mai avut dascali exceptionali.
Am terminat liceul in 2000 si l-am avut si eu ca si profesor de fizica. Este impresionant sa vezi cum oameni ce au terminat liceul in perioade diferite isi amintesc cu atat drag, respect si emotie de proful de fizica…
M-a napadit o emotie groaznic de puternica cand am vazut titlul acestui post. Ar fi atatea de zis…oricum, dirigul e intr-adevar cel mai genial om.
Poate ne intalnim cu el vara asta, prin august:), desi mi-ar veni sa trec strada pana la liceu in secunda asta.
da..a fost si profu meu de fizica..in aceeasi generatie k si tine..noi am avut in fiecare an alt prof,respectiv profa de fizica.si intr-un an l-am avut si pe dumnealui.tin minte si acum k m-a scos la tabla intr-o zi..si m-a tinut toata ora..stiam lectia aia k Tatal nostru k imi trebuia sa iasa media..da el facea ce facea si ma intreba acelasi lucru de 10 ori..de fiecare dat diferit asa incat as ma incurce..si pana la urma m-a trecut da m-au luat toate transpiratiile:)) si imi placea foarte mult k ne spunea matale:))
Ai surprins asa de bine. E unul dintre profesorii din liceu, care au contribuit cu adevarat. Mi-au fost amandoi profesori in toti anii de liceu si imi amintesc cu drag de ei si acum.
Nu o sa uit niciodata cand am ramas pe la ora 21.00 cu el si cu inca doua colege incuiati in scoala si am fost nevoiti sa sarim geamul sau momentul in care mi-a pus primul 2(asta cam dupa vreo 20 de minute de la primul 10), cand ne dadea cate o problema de clasa a 6-a care s-a dat in urma cu vreo 30 de ani pe la o olimpiada internationala si prin astea o sa ramana totdeauna in amintirea mea si a tuturor. El este probabil singurul motiv pentru care as vrea ca liceul sa aiba macar vreo 8-10 ani,nu doar 4…
Eu am terminat in 2005. Si am facut numai fizica cu el, desi e oarecum impropriu sa spui ca ai “facut numai fizica” cu Pintilei. Au fost adevarate lectii de caracter. Avea o fraza care ma amuza si acum. “Mda?! Pe cine sa scoatem la tabla azi?!” Arunca o privire prin clasa. Toti ne tineam respiratia, nu care cumva sa ne ocheasca. Si venea replica ca un fulger: “Pintilei, la tabla! Ce?? Nu te asteptai?” Ca sa indulcesc momentul imi ziceam ca ii place prea mult numele lui de familie si vroia sa-l auda cu voce tare.
Nu e reuniune cand sa nu ne amintim de el si de “Reluta” – cum o poreclisem noi pe profa de franceza. Am putea face un dictionar de replici a la Pintilei.
In mijlocul orei de fizica a picat un ghiveci de flori in timp ce el scria la tabla.El s-a intors si cu o mimica inghetata a spus:”S-a mai speriat cineva afara de mine?”. Sau daca cineva incerca sa faca o gluma, isi ridica cu greu privirea si spunea: “Mda?! O sa ma prapadesc de ras. Am sa ma duc sus in cabinet si am sa ma tavalesc pe jos de ras…”
In concluzie, ma alatur tuturor celor care au comentat pe acest blog. Felicitari Raluca pentru initiativa. Cineva spunea sa umorul e un indicator a unei minti vii. Eu cred ca Relutu e exponentul mintii vii si anilor nostri de liceu.
frumoasa descriere.
sa nu uitam de primele ore la care daca intrai dupa el in clasa aveai absent si ora urmatoare te asculta din ce a predat in lipsa ta 😀
stia sa impuna respect.
un om de nota 10.
Genial dirigu’ 🙂
Ce mă impresionează pe mine dincolo de orice limită închipuită e că acest minunat dascăl e apreciat în egală măsură şi de cei care flirtau cu corigenţa şi probabil urau fizica din străfundul sufletului dar şi de cei cu note mari şi pasionaţi de obiect.
Eu zic că asta face diferenţa între domnia sa şi alţi profesori. Felul său de a fi s-a ridicat deasupra notelor, deasupra timpului care-a trecut şi uite câtă lume îşi aminteşte cu drag…
Şi uite că şi oameni care nu l-au cunoscut (Dan, comentariul 6) îs impresionaţi de un asemena caracter. Nu-mi închipui o răsplată mai mare pe care un profesor şi-ar putea dori-o după nişte ani petrecuţi la catedră.
FELICITĂRI, Domnule Profesor!
mda…intr-adevar un profesor adevarat e acela care iti pune 2 si 3 si nu poti sa-i porti pica pentru asta…in clasa a9a 2 copii dadeau teza la fizica,in clasa a12a aproape toata clasa.
Mai mentionez si eu cateva aspecte din acea perioada:
aveam o colega care deja era proscrisa (avea vreo cativa de 2) si bineinteles ca a ascultat-o in ultima ora de scoala din semestru….si saraca dupa ce a plans o ora intreaga ..i-a dat 3 in loc de 2.:)))))))
si acum stiu bine termodinamica ca in perioada aveam si eu 2…
Cred ca a fost singurul profesor pe care nu l-am vazut niciodata furios,ca celorlalti le-am scos peri albi..12 E-2008
Ani de liceu
mda…intr-adevar un profesor adevarat e acela care iti pune 2 si 3 si nu poti sa-i porti pica pentru asta…in clasa a9a 2 copii dadeau teza la fizica,in clasa a12a aproape toata clasa.
Mai mentionez si eu cateva aspecte din acea perioada:
aveam o colega care deja era proscrisa (avea vreo cativa de 2) si bineinteles ca a ascultat-o in ultima ora de scoala din semestru….si saraca dupa ce a plans o ora intreaga ..i-a dat 3 in loc de 2.:)))))))
si acum stiu bine termodinamica ca in perioada aveam si eu 2…
Cred ca a fost singurul profesor pe care nu l-am vazut niciodata furios,ca celorlalti le-am scos peri albi..12 E-2008.
Ani de liceu
“Mda… sa treaca la tabla…. Shuhan….”
“Care este unitatea de masura pentru… putere? Ce scrii matale acolo? Ce-i cu mazgalelile alea? Eu te-am intrebat de unitatea de masura… matale imi scrii formula?”Prima ora de fizica (era in ’94): “Cine-i cel mai bun din clasa la electricitate?”
cei care au terminat in ’98 isi amintesc cu placere 🙂
Care mai de care ne gandeam la cine stie ce probleme grele vrea sa ne dea… Raspunde R.A. raspicat: “EU.”
Profu: “Bine, atunci du-te matale te rog si aprinde lumina”
“Am sa va dau o problema… mi-e si jena ce-i drept sa v-o dau… e asa de simpla… dar fie… A fost data la Balcaniada din ’78”
“Shuhan… Lucian… parca… nu-i asa?”
si asa a tinut-o toti 4 ani.
Acuma nu stiu daca e potrivit termenul venerat sau iubit sau altele de genul asta. Si sincer as fi curios ce parere ar avea chiar domn profesor despre asta?
Cert este ca l-am respectat din multe puncte de vedere.
La capitolul povesti amuzante imi aduc aminte ca mi-a pus nota odata in functie de temperatura din camera. M-a intrebat ce temperatura este si a spus ca diferenta fata de temperatura reala o scade din 10.
S-au ca ne-a dat teze pe echipe s-au multe altele.
Oricum, ce pot sa zic este respect, mai ales pentru ce stie.
Genial :)))
E grozav sa citesti parerile atator fosti elevi din generatii diferite si sa te regasesti in felul in care au perceput acelasi om.
Am terminat liceul in ’98 si am avut intalnirea de 10 ani la care a fost prezent.
E grozav sa vezi ca dupa 10 ani un om si-a pastrat acelasi umor si farmec.
Si noi am terminat liceul anul trecut si avem foarte multe amintiri placute cu Domnul profesor. Pe langa toate cele mentionate mai sus, stiu ca pe noi nu ne lasa sa stam cu geamurile deschise in laborator, chiar daca era foarte cald. Si cand intra in clasa, chiar daca noi lasam un geam putin deschis, acoperit de draperii, facea vant cu usa sa verifice :))
Stiu ca a fost un moment foarte placut cand am mers cu colinda si toti am ramas” indragostiti” de cuplul Pintilei si de prajiturile cu care ne au servit. Domnul profesor zicea ca putem sa punem si in buzunar daca ne plac, nu de alta, dar sa avem si pe drum :)))
Nu pot sa ma abtin sa nu scriu cat de bun este acest om ! Nu ca nu am sti-o cu totii 🙂 In 2009 am terminat liceul si intr-adevar au fost memorabile orele de fizica. Eu sunt o mare iubitoare de animale si tocmai din aceasta pricina am fost surprinsa – il consideram un om rau, dar m-am convins de inselaciunea mea amarnica. In multe dimineti, chiar si dupa-amiezi el venea la liceu sa hraneasca puii de catel, ii si alinta, se juca cu ei, unii ii sareau pe pantolonii de costum, frumos calcati, dar lui nu i pasa ca se murdarea si venea dupa in liceu pentru a-si tine orele. O data s-a certat cu administratorul liceului , deoarece acesta chemase hingherii. Imi zicea ” Ce ai patit? Vrei sa iesi pana afara sa te racoresti? ” pentru ca radeam mult, dar o facea cu un sarcasm deosebit 😀 Eu fiind mai sensibila din fire zicea “pe tine nu te scot la tabla ca te superi pe mine ? Da’ mai esti suparata..? :)) ” plus nenumaratele replici care au fost impartite mai sus de catre cunoscatori 🙂 O zi frumoasa !
Heh, şi eu care-i mai datorez şi-acuma o demonstraţie la o problemă (de mate) de clasa a XI-a…
🙂
Subsciu si eu (din promotia 98) la cele scrise despre domnul profesor. Veti ramane mereu in sufletul nostru
(…mda, aproape ca mi-ati smuls un zambet din coltul gurii…)
Asa este, un adevarat profesor. Toata admiratia si respectul pentru un asemenea dascal!
S-au zis prea multe ca sa mai vin cu ceva nou,dar imi amintesc ceva ce nu am vazut in cele de mai sus.Fiind un om punctual,intarziase intr-o zi vreo cateva minute,cand a intrat in clasa ne-a zis ca peste 20 de ani sa nu venim sa il vizitam ca sa nu piarda 15 minute din ora:)
L-am adorat si eu pe proful de fizica. Zambea mereu pe sb mustati si ma provoca mereu sa fiu cu un pas inainte. Era extraordinar cum ne respecta si cum ne motiva pe fiecare dintre noi. Desi nu l-am avut dirig, e unul dintre profii de care imi aduc mereu aminte cu drag.
Frumos post Raluca, tare frumos!
am terminat acu’ 1000 de ani liceul dar,totusi,am recunoscut din descriere (pana sa vad poza), despre cine era vorba…intr-adevar un om genial!!
Egoismul inteles prost, ala da, merita fugarit cu pietre.
Ipocrizia socialistilor ce nu pricep acest lucru, la fel.
🙂
Un OM extraordinar pe care nu te puteai supara nici dupa un 2 sau un 3 in catalog, ce sa mai vorbim cand…citez: “da…matale chiar ai scris ceva in lucrare bravo, fata de ceilalti colegi chiar ai rezolvat cate ceva…bine..bine …nota 4”:)))…problemele date la olimpiadele din Rusia din ’60 si ceva, glumele bune…si multe altele!
Generatia ’99 povesteste cu fiecare ocazie de dumneavoastra domnule profesor! si este mult de povestit!
Este o legenda vie! Este omul care a schimbat multe vieti si a influentat pe multi dintre elevii lui. Ii voi fi recunoscator toata viata pentru sfaturile pe care mi le-a dat si pentru modul in care mereu ma provoca sa imi doresc sa fiu mai bun. Sunt prea multe de spus despre un asemenea om, iar cei care au avut onoarea sa il cunosca cu adevarat stiu asta. (generatia 2007)
Extraordinar topicul!!! Extraordinar OMUL despre care se vorbeste…tot incerc sa gasesc cele mai frumoase cuvinte care sa-l descrie pe acest om minunat dar parca nu gasesc cuvinte la fel de sclipitoare ca si d-lui, a castigat pentru totdeauna admiratia si respectul meu, este cel mai exceptional dascal pe care l-am cunoscut in viata mea. Felicitari si va multumesc domn profesor! (promotia 2005)
Un om extraordinar..un profesor de neuitat.(promotia 2008)
Buna … fac parte din promotia 2010 … asa ca am amintiri destul de “aprinse” , destul de proaspete cu domnul Diriginte …
Dar una ma unge pe suflet 🙂 … : ” Raoul , mai iesi si tu la tabla si sterge tabla poate te plictisesti la ora ” 😀 … sau ” iesi la tabla si scrie ceva pe-un coltisor , apoi sterge-o pe toata ” …
Sunt intradevar foarte multe de povestit despre acest om deosebit , din pacate multe nu pot fi spuse in cuvinte , multe sunt intiparite in mintea si-n sufletul nostru , si tind sa cred ca pt fiecare din elevii lui , domnul profesor sau diriginte a stiut sa-si lasa o anumita amprenta 🙂 .
Numai stima si respect !
Salut!
Mi-a placut postul tau, am citit si o parte dintre comentarii…
Eu am terminat liceul in 2005 si l-am avut pe Dl. Pintilei ca si profesor.
Imi amintesc si acum ca dupa primele 2-3 ore de fizica eram atat de speriata de materie, incat m-am dus (in laboratorul de fizica) la dumnealui dupa incheierea orei si l-am intrebat daca nu cumva da meditatii (desi stateam prost cu banii si ar fi fost un mare efort, l-as fi facut, atat de speriata eram de fizica). N-am sa uit niciodata raspunsul dumnealui: “Eu nu fac pregatire decat cu cei care merg la olimpiada”. In cele din urma m-am impacat cu materia, si pot spune cu mandrie ca am terminat cei 4 ani de liceu fara nicio nota mica. 😀
Pentru mine ramane un model ca si profesor, dar si ca om, desi nu am avut ocazia sa il cunosc decat la ore. Sunt atatea lucruri pe care le apreciez la dumnealui incat mi-ar lua o vesnicie sa le enumar…
Astept cu nerabdare pozele vechi! Unde le putem vedea? 🙂
“Alea ce-s? MOMITE?” :)) – pe asta v-o amintiti?
Dupa ce-am terminat liceu’, in 2005, m-am tot intrebat cum de n-am primit si eu un BINEMERITAT 2. Si doar am fost pe punctul de-a o face de atatea ori….
A fost emotionant sa citesc post-ul; foarte frumos, Raluca! 🙂
Un om care merita toate amintirile noastre frumoase. Si toate emotiile; de atunci, si de acum…
Ma bucur ca exista un asemenea model de profesor, asemenea om si ceea ce ma bucura si mai mult, este sinceritatea si dragostea exprimata de catre toti cei ce au avut privilegiul sa-l cunoasca. Nu exista un sentiment mai frumos decat atunci cand elevii iti arata recunostinta lor.
unul dintre cei mai respectati profesori din toata scoala,dupa parerea mea…cel putin,eu si clasa mea il respectam .ora de fizica este cea ami asteptata ora(pe langa cea de desen :D) deoarece nici o ora nu duce lipsa de momente amuzante,mai ales cand intra in calcul si “Marele Laptop”..de expresiile “matale la tabla” , “de ce??” si ” nu lasati urme de trecerea a oamenilor” nu ne putem desprinde,fiind preferatele noastre..
D-l Pintilei Aurelian?!Un MARE CARACTER si EXEMPLU pentru oricare dintre noi…am facut 4 ani fizica cu el si recunosc ca la inceput il priveam cu totii cam speriati…celebra lui replica era:”MATALE la tabla!” Parca te simtea si cand te scotea si scriai acolo ceva iti zicea:“Alea ce-s? MOMITE?GULII?” :)) Un om despre care iti aduci aminte cu drag dupa ani si ani.Mi-e dor sa-l revad si sper ca la revederea de 10 ani (nr.crt. 2017) voi avea ocazia!Oare cum o mai arata?!Sigur e neschimbat…omul asta nu cred ca are timp sa imbatraneasca!Ati castigat respectul atator generatii de elevi d-le profesor…TOATA STIMA NOASTRA!
[…] caractere. În sinea mea, visez să-mi depăşesc mentorul. Pe dirigintele meu, despre care am scris aici. Voi face asta pentru una sau două generaţii de […]
Din greseala am regasit blogul astazi… Ce mi se pare incredibil e ca aceleasi faze pe care le povesteau persoane din 94, 2000 sau 2004 erau aceleasi pe care ni le facea si noua. Chiar mi s-a inseninat ziua recitind toate comentariile 🙂
Si totusi, tineti minte cand punea absent persoanelor care nu aveau carti? Si ajunsesem sa facem “trafic” in pauza cu C-ul pe cartile de fizica? :))
[…] De unde eşti (accentului lui îmi transmitea la fiecare cuvânt “acasă”…)? Nu doar că e din Botoşani, dar a terminat şi acelaşi liceu ca mine…şi a avut şi norocul de a-l avea profesor pe Dirig […]