Dragii mei colegi din Business Organization for Students Romania, organizaţie al cărei membru alumnus am devenit acum câteva luni, îs în plin proces de recrutare.
Aşa că dacă sunteţi studenţi în Bucureşti şi inteligenţi şi cu o atitudine sănătoasă referitoare la rolul vostru pe acest pământ, vă invit să daşi clic icişa şi să aplicaţi.
Baftă!
Colega de cameră foloseşte site-ul ăsta când învaţă (e studentă la fizioterapie):
Am intrat şi eu puţin pe el, am să revin cu siguranţă când am timp şi vi-l recomand şi vouă, mai ales dacă studiaţi ceva legat de asta.
Cristina, o prietenă de-a mea şi-o cititoare a blogului, mi-a făcut, cu ajutorul unor alţi doi prieteni (vă mulţumesc, Dan şi Monel), unul din cele mai frumoase cadouri de când sunt aici, în Amsterdam: Jurnalul Oanei Pellea.
Pentru că, evident, m-am regăsit în câteva din momentele dramatice ale vieţii ei şi pentru că mi s-au întipărit unele replici, am să vi le împărtăşesc:
Am câteva proiecte în echipă anul ăsta la şcoală. Şi deşi comunic bine şi îs ok cu munca în echipă la tot felul de proiecte, cu şcoala nu iese mereu bine. Şi am să zic de ce.
Tocmai povesteam cu un preten despre colega de cameră. Cu uşor jind.
Fata, aşa cum v-am mai povestit, e austriacă. Are 21 de ani, la fel ca şi mine şi e în anul I de facultate.
Imediat după ce a terminat liceul, ea, la fel ca mai toţi prietenii ei din Austria, a fugit în lume. Să vadă cum e viaţa. Nu ştia atunci ce vrea să facă exact, pe ce cale s-o apuce. Aşa că a amânat facultatea, ca mai toţi adolescenţii din vest. Şi a muncit munci relativ uşoare (chelner, de exemplu) prin Australia şi Noua Zeelandă. Şi a văzut lumea şi a trăit în apartamente strâmte şi a închiriat maşini şi a plecat cu prietenii să vadă toate colţişoarele ce le făceau cu ochiul. Şi a învăţat şi cum se câştigă un ban şi cum e cu compromisurile pe care le faci când împarţi o casă, o cameră, un pat cu alţii şi cum e cu lumea prin alte părţi de glob. Şi după asta s-a hotărât că vrea la facultate şi a venit în Olanda.
Şi mie îmi vine să dau timpul înapoi şi să nu mă conformez aşteptărilor societăţii româneşti, unde dacă nu te duci la facultate imediat după liceu, eşti cam luzăr. Şi unde, aşa cum a adăugat prietenul meu cu care am purtat conversaţia, dacă nu faci o facultate eşti luzăr. Şi ete-aşa avem toţi diplomă şi batem pasul pe loc şi intoxicăm economia.
Şi din păcate, unele lucruri au farmec numai dacă se fac la timpul lor. Am intrat deja pe un făgaş şi mi-e greu să cred că dacă aş lua o pauză de doi ani să văd lumea imediat după master aş putea avea parte de o experienţă cel puţin la fel de frumoasă. Că m-a maturizat facultatea, am alte responsabilităţi pe umăr, am alte pretenţii şi alte limite ale compromisurilor pe care îs dispusă să le fac. Dar la 18 ani ar fi fost ideal..
Ca urmare a unei petreceri la care am participat de curând, aş dori să modific două posturi anterioare, după cum urmează:
1. În postul Limbi noi în viaţa mea am zis că la Noroc! se zice:
pee joo (pronunţia e piiii giiiiooooooo)- în chineză. (pe net am găsit alte forme, pe asta o ştiu de la un chinez)
Între timp, am ciocnit un pahar de vin cu un alt chinez, care m-a învăţat că se zice Kampai, şi că Pee joo înseamnă de fapt bere. Am căutat pe net şi am aflat că în japoneză se spune kampai (cum de altfel ne spusese într-un comentariu la postul ăsta şi Ina.) Concluzia e că fie chinezii au problemă în a ajunge la un compromis sau în a mă înţelege, fie eu îs greu de înţeles în general.
2. Adaug două noi replici de adus gagici în cameră, pe lângă cele menţionate în postul Tu cum le/îi prosteşti?
E vorba de adus pe cineva acasă, în scopuri malefice şi dătătătoare de plăceri nebănuite.
Hai să vi le zic pe alea pe care le ştiu eu (fie adresate mie sau adresate de către mine, fie auzite de prin pretini şi duşmani):
Mă ajutaţi să continuu lista?
Am fost acum câteva luni împreună cu nepoata mea de 8 ani la bunica mea, respectiv străbunica ei, care locuieşte într-un sătuc departe de Botoşani. (Am mai scris despre bunica aici )
Şi pentru că era ziua celei mici şi ea a avut grijă să dea de ştire tuturor, bunica s-a apucat să caute prin toată casă, ca să-i dea fetii un cadou. Iar fetii îi sticleau ochii, că parcă vedea cum bunica ar fi scos-o un tricou cu Hannah Montana sau cel puţin o sirenă de prin H2O (seriale de pe Jetix dacă nu mă-nşel) sau dacă nu, un joc nou pe Wii de prin dulapurile ei vechi.
Şi a apărut bunica din camera cea bună cu un pachet. În care puştoaica a descoperit o pătură şi era cam descumpănită, că nu era deloc ce aşteptase. Moment în care toţi din jur ne-am amuzat şi am consolat-o spunându-i că bunica i-a dat zestre şi c-ar trebui să fie mândră de asta. Şi ce zestre frumoasă.
Şi a mai rezistat mândra noastră încă vreo două minute cu un zâmbet şters pe faţă şi-n cele din urmă a întrebat:
Da ce-i aia zestre?
Şi au urmat discuţiilungi şi detaliate care au culminat cu o nouă întrebare a fetii:
Adică dacă n-am zestre nu mă mai mărit?
Şi aici n-am prea mai ştiut ce să-i răspund. Că nici eu nu mai ştiu care-s cerinţele vremurilor ăstora tulburi…
Tu ţi-ai lua nevasta fără zestre? Şi dacă nu, câte zestre e destulă zestre? O plapumă, două perne, lenjerie de pat şi o pătură mai sunt suficiente?
În cadrul cursurilor introductive de aici, în care se discută generalităţi care ţin de ce trebuie să facem în calitate de stundeţi ai Universităţii din Amsterdam, ne-a vorbit şi decanul Facultăţii de Drept. Pe care îl cheamă Edgar du Perron, care are vreo 44 de ani, care a devenit profesor universitar la doar 34 de ani şi care şi-a terminat masterul şi doctoratul Magna cum Laude. Un om genial, cu alte cuvinte. Mai multe despre el, icişa.
Şi foarte spiritual. L-au invitat pe scenă spunându-i doar numele şi titlul, ceea ce l-a făcut ca imediat după ce a luat microfonul în mână să exclame: Wow, this is the shortest introduction I´ve ever had
O tanti ne-o explicat în timpul unui seminar de consiliere în carieră că invariabil în orice interviu de angajare va veni şi o întrebare de tipul: What are your weaknesses? (care-ţi sunt punctele slabe? )
Şi ca să eviţi capcana, un răspuns apreciat ar fi: Oh… you mean my points of improvement? (…Adică punctele unde aş mai avea de lucrat? )
Sigur, înainte să spui asta ar fi ideal să-ţi şi cunoşti punctele slabe şi mai ales să fii dispus să munceşti la ele pentru ca în timp să le anihilezi.
Imi plac oamenii cu pareri. Si gumele de mestecat si barbatii, da astea-s deja vicii. Mai multe...