Partea I e aici

Partea a II-a e aici

Partea a III-a e aici

Aventurile din afara Lisabonei au început fie cu un bilet de tren din Gara Rossio (aşa am ajuns în Sintra), fie cu închiriatul unei maşini (aşa am ajuns în toate celelalte locuri).

Despre înotul în ocean pot spune că e o experienţă pe care n-aş fi anticipat că o voi trăi cu teamă. Primul contact a fost la Praia de Meco, la aproximativ 50 km sud de Lisabona (şi ca s-ajungem acolo am trecut pe podul Vasco da Gama – are 17.2 km şi e cel mai lung din Europa). M-am speriat de când am ajuns pe plajă pentru că era un panou care avertiza că sunt curenţi puternici şi explica ce reguli să aplici când vrei să ieşi dintr-o zonă periculoasă (important fiind “Nu înota spre plajă, ci paralel cu ea, până ieşi din zona de curenţi puternici”). Şi am rămas cu teama. Şi cu  reprezentarea grafică a curenţilor în jurul omuleţului năpăstuit de pe panou. Am intrat totuşi în ocean, care era rece, şi valurile aveau o forţă cum n-am mai simţit până acum – sentiment sigur exacerbat de panoul cu instrucţiuni :P, însă n-aş putea spune că am înotat în ocean, ci mai degrabă că m-am învârtit ca într-o maşină de spălat în zona în care se spărgeau valurile. Amuzant cum trebuia să verific după fiecare val că încă am costum de baie şi amuzant cum trebuia să-mi scot nisipul din gură, în contextul în care port aparat dentar şi el, nisipul, reuşea cumva să se unească (întru chin total pentru mine) cu aparatul.

A doua întâlnire cu oceanul a fost la Praia du Guincho, unde mi-am înmuiat doar picioarele şi unde am privit soarele la apus şi doi surferi viteji. Eram aproape de Cabo da Roca, cel mai vestic punct din Europa, însă din păcate am amânat pe altă zi şi până la urmă n-am mai ajuns. Avem, aşadar, un motiv bun să revenim.

Apus Guincho

Apus Guincho 2

A treia a fost scurtă de tot, ne-am privit reciproc pe întuneric, în Cascais. Fără atingeri însă, ar fi fost prea rece. Cascais rămâne pe lista de locuri de văzut pe îndelete data viitoare, acum am petrecut doar câteva ore, cea mai mare parte a timpului într-o crâşmă cu gin şi midii. Loc bun, recomandat de o prietenă, fană şi ea Trip Advisor. Noi n-am reuşit să oprim şi în Estoril, dar casele şi grădinile pe care le-am văzut din maşină au pus şi Esoril pe lista de “data viitoare”.

A patra (şi ultima) a fost la Nazare, unde din nou valurile erau bucuria copiilor şi spaima mea. Se pare că Nazare e o zonă cu valuri gigantice, unde se setează şi resetează recorduri în ale surfing-ului. Aş zice să vă uitaţi aici şi aici şi aici. Şi ca să vă bucuraţi de privelişte, merită să luaţi funicularul şi să mai rătăciţi o vreme şi pe străduţele de sus. Pe plajă mi-a plăcut (având pielea foarte sensibilă la soare) că erau multe şiruri de corturi, se văd mai bine aici, pe care le puteai închiria ca să te poţi feri mereu de soare, să dormi liniştit fără grijă că trebuie să mai muţi umbrela.

Nazare 1

Nazare 2

Celelalte locuri din afara Lisabonei în care am ajuns au fost Obidos şi Sintra, în zile diferite.

După Nazare şi ultimul schimb de priviri cu oceanul,  am ajuns la Obidos, un orăşel medieval, monument Unesco, unde paharele de ginjinha tentau la orice pas (uneori păhărelele erau făcute din ciocolată, aşa că după ce îndeplineau funcţia de recipient, deveneau şi sursă de plăcere). Tot acolo am văzut o ciocolaterie care se chema “Prazer e Vicio” – o coincidenţă frumoasă, e exact cum aş defini şi eu relaţia mea cu ciocolata.

Obidos 1

Obidos 2

Pentru Sintra am dedicat o zi întreagă – însă şi aici avem motiv bun să revenim – am reuşit să vedem doar trei palate. Primele două sunt descrise în linkul anterior (Palatul Naţional şi Palatul Naţional & Parcul Pena). Al treilea a fost şi cel mai spectaculos – Quinta de Regaleira (sau Palatul lui Monteiro – Milionarul). Mi-e greu să descriu cât de frumos se îmbină arhitectura cu natura şi câtă bucurie poate să producă o după-amiază prin grădină, descoperind cum toate elementele comunică între ele, însă am găsit nişte fotografii aici, care se apropie cel mai mult de ce am văzut. Şi pentru mai multe detalii legate de povestea palatului, vă recomand să citiţi aici şi aici.

Pena 1

Pena 2

Pena 3

Regaleira 1

Cât sunteţi în Sintra merită să gustaţi queijadas – nişte tarte cu brânză, bune ca toate deserturile din Portugalia.

Ar mai fi de menţionat drumul de la Praia du Quincho la Cascais e pe malul oceanului (câteva poze faine aici) şi e nemaipomenit dacă se întâmplă la apus. De altfel, vă recomand ca, dacă închiriaţi o maşină cu tot cu GPS, să verificaţi mereu ce drumuri alternative aveţi – GPSul propune de obicei autostrada, însă merită să exploraţi şi căi mai pitoreşti.

Continuarea în Partea a V-a, curând

Written by raluca

Zambesc si rad mult. Uneori sarcastic

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *