Deşi oricum beam mult ceai şi înainte (şi fetele de la 124 sigur au în minte biroul meu şi 4-5 căni cu ceai pe el în fiecare dimineaţă :D ), de la o vreme încoace, parcă beu cu şi mai mult spor. Pentru că am o nouă cană :D
Un prieten de-al meu, student în Budapesta, m-a rugat să-l ajut cu popularizarea unui studiu pe care îl face pentru un proiect la universitate. E vorba de o cercetare despre modul în care oamenii utilizează telefoane mobile şi mărcile lor preferate. Dacă aveţi 10 minute şi niţică bunăvoinţă, daţi click…
Tocmai stăteam cumincioară icişa, cân am observat-o pe colega de cameră deschizându-şi o bere. Ceea ce nu mi-ar fi sărit în ochi, dacă n-aş fi văzut-o mai devreme sorbind un păhărel de vin alb autentic românesc. Şi mi-am amintit de zicala noastră: Vinul după bere e plăcere, berea după vin…
Am cetit azi pe blogul lui Zoso despre lansarea postului de radio ProFM Classic Rock. Îl ascult de vreo două ore şi-mi dă aripi. Daţi click cu încredere, chiar dacă nu sunteţi împătătimiţi ai genului.
Am câteva proiecte în echipă anul ăsta la şcoală. Şi deşi comunic bine şi îs ok cu munca în echipă la tot felul de proiecte, cu şcoala nu iese mereu bine. Şi am să zic de ce.
oamenii au nevoie de motivaţie puternică pentru a da ce-i mai bun din ei la un proiect. am avut şi plăcerea de a munci pe rupte cu alţi tineri la fel de înflăcăraţi pentru mine când am avut norocul să avem cam aceleaşi interese şi cam aceeaşi pasiune pentru proiectul în dezvoltare, dar m-am trezit şi trăgând singură căruţa când descopeream că oamenii din echipă fie nu puteau să muncească mai mult, fie nu-i interesa cu nimic să facă asta.
în facultate există mereu ăia cul de nu muncesc şi se fofilează de la orice proiect şi parazitează un fraier care oricum munceşte. de obicei eu eram aia parazitată. fraieră şi proastă că mă chinuiam să nu fac ceva de mântuială. La final de curs aveam toţi aceeaşi notă, atâta doar că eu am rămas şi cu ceva cunoştinţe pe care pot oricând să le aplic. diploma mea nu miroase a miroase a nesimţire. Între timp nu mai tolerez paraziţi
Azi vă spun despre Afsluitdijk, adică despre un dig construit între 1927 şi 1933, lung de 32 de km, care separă Marea Nordului de lacul IJ şi care leagă regiunile North Holland şi Friesland ale Olandei. Care arată cam aşa (poza e făcută de Iustin, prietenul fotograf de care v-am…
În ultimii ani am tot călătorit cu trenul, cu avionul, cu maşina şi de fiecare dată am resimţit momentele din faşa blocului, din gări şi din aeroporturi ca pe-o imensă apăsare. Era dureros (şi încă e) şi când nu mă conducea şi nu mă aştepta nimeni pentru că mă uitam…
Pentru că un suflet drag mie ajunge curând în Amsterdam, am să mă retrag niţel din online pentru câteva zile şi-am să revin la mijlocul săptămânii viitoare, sau mai devreme doar sporadic să vă povestesc ce-am mai văzut şi ce-am mai trăit. Un uichend fain!
Am un coleg care mă exasperează. Râde continuu. Fals, forţat, supărător. Chiar nu-mi dau seama de ce. Suntem în aceeaşi echipă la un proiect, azi discutam despre el, fiecare adăuga câte ceva şi când a venit rândul lui, imediat după ce şi-a spus punctul de vedere, a început să râdă.…
Sebi, unul din bărbaţii dragi din viaţa mea despre care v-am povestit aici şi care la rândul lui a povestit despre mine aici, are acum alt blog. Ete şi adresa: Am câteva cuvinte Enjoy!