Cu cine concurezi?

Ideea postului ăstuia a pornit de la un comentariu de la posturile anterioare. Una din cetitoare spunea că nu-i place concurenţa, că îi e frică de învingere. Şi m-am gândit să vă împărtăşesc ceva ce am auzit de la un profesor, în timpul unui speech. El a zis aşa: Marea…

Mândră de Andrei

Andrei Petrilă e toboşar. Foarte bun. Şi asta n-o zic eu, care nu mă pricep pre bine la muzici, ci artişti care au lucrat cu el de-a lungul vremii, printre care taraful Loredanei Groza, Damian Drăghici, cu trupa Firma (ăia care au piesa Baby is Crying), cu Fără Zahăr iar…

Mândră de Ştefan

Am primit acum vreo săptămână un link care m-o bucurat mult. E către un interviu de pe www.smark.ro cu Ştefan Ilin, brand manager la Alexandrion. Şi mi-o râs inima, pentru că pe Ştefan îl ştiu din prima zi de facultate, am fost colegi de grupă, de proiecte, de cămin, de…

Uite de-aia!!

Vă sună cunoscut titlul? Aţi răspuns în felu ăsta de multe ori cân aţi auzit Da de ce? Aşa-i că vă cam ocolesc prietenii în utlima vreme? Şi nici sex nu mai faceţi aşa des, că pe partener(ă) îl/o doare capul? Nimănui nu-i plac oamenii complexaţi. Aia care din frica de a nu le fi trădată neştiinţa sau lipsa de argumente logice sau lipsa de chef şi acreala în care se scaldă zilnic răspund sec cu Uite de-aia! când le ceri o explicaţie. Vă mai amintiţi de profesorii nebuni din liceu cărora n-aţi fi avut curajul să le spuneţi că n-aţi înţeles sau să le adresaţi o întrebare, oarecare? Fie-vă milă de ei. Duceau o viaţă tristă. Şi-au făcut un zid în jurul lor ca nu cumva să vedeţi putreziciunea de dinăuntru. Ei vă spuneau cât ştiau, vă cereau să repetaţi ca papagalii şi aici îşi terminau îndatorirea de falşi pedagogi. Comparaţi-i cu profesorii care vă încurajau să întrebaţi, care se bucurau dacă le spuneaţi vreo noutate de care ei nu auziseră încă şi care se documentau până ora viitoare, ca să vă ţină piept argumentelor. Gândiţi-vă la părinţii care zbiară la copii să nu facă aia, să nu facă ailaltă, iar când glăsciorul îndrăzneşte să-ntrebe de ce, primeşte eventual şi-o palmă pentru cutezare. Cam ce fel de oameni or să crească ei? Cam cum se vor comporta ei în relaţiile lor de prietenie şi de dragoste? Au să explice vreodată de ce? Nu, pentru că nimeni nu le-a explicat lor. …

NU!

Înainte să purcedeţi la cetit postul, trebe cetit Fetiţa care l-a luat pe NU în braţe, de Octavian-Pancu Iaşi. Am găsit aici textul, dar cred că e unul adaptat. Eu am auzit povestioara într-una din puţinele zile cât am fost la grădiniţă şi am citit-o când eram ceva mai măricică.…

BOS Recrutează

Dragii mei colegi din Business Organization for  Students Romania, organizaţie al cărei membru alumnus am devenit acum câteva luni, îs în plin proces de recrutare.   Aşa că dacă sunteţi studenţi în Bucureşti şi inteligenţi şi cu o atitudine sănătoasă referitoare la rolul vostru pe acest pământ, vă invit să…

Corpul Uman

Colega de cameră foloseşte site-ul ăsta când învaţă (e studentă la fizioterapie): http://www.getbodysmart.com/ Am intrat şi eu puţin pe el, am să revin cu siguranţă când am timp şi vi-l recomand şi vouă, mai ales dacă studiaţi ceva legat de asta.

Din jurnalul Oanei Pellea

Cristina, o prietenă de-a mea şi-o cititoare a blogului, mi-a făcut, cu ajutorul unor alţi doi prieteni (vă mulţumesc, Dan şi Monel), unul din cele mai frumoase cadouri de când sunt aici, în Amsterdam: Jurnalul Oanei Pellea. Pentru că, evident, m-am regăsit în câteva din momentele dramatice ale vieţii ei şi pentru că mi s-au întipărit unele replici, am să vi le împărtăşesc:
  • Dacă umbra după noi va rămâne dreaptă, ce contează că ne trage pământul şi ne cocoşează de ajungem să ne sprijinim în baston? De fapt, nu ştiu dacă ne apasă pământul sau ne apasă cerul.
  • Purtăm ochelari ca să ascundem ce gândim, ca să vedem, dar să nu fim "citiţi". Sunt buni ochelarii de soare. (...)Mi-e greu să mă uit prin ochelari de soare în ochii oamenilor. E un schimb inegal.
  • Frica îi reduce pe toţi la esenţă. (...) Toţi se gândesc la cei pe care-i iubesc. Toţi înţeleg că nimic, de fapt, nu e important- decât că eşti în viaţă.

Despre munca în echipă

Am câteva proiecte în echipă anul ăsta la şcoală. Şi deşi comunic bine şi îs ok cu munca în echipă la tot felul de proiecte, cu şcoala nu iese mereu bine. Şi am să zic de ce.
  • oamenii au nevoie de motivaţie puternică pentru a da ce-i mai bun din ei la un proiect. am avut şi plăcerea de a munci pe rupte cu alţi tineri la fel de înflăcăraţi pentru mine când am avut norocul să avem cam aceleaşi interese şi cam aceeaşi pasiune pentru proiectul în dezvoltare, dar m-am trezit şi trăgând singură căruţa când descopeream că oamenii din echipă fie nu puteau să muncească mai mult, fie nu-i interesa cu nimic să facă asta.
  • în facultate există mereu ăia cul de nu muncesc şi se fofilează de la orice proiect şi parazitează un fraier care oricum munceşte. de obicei eu eram aia parazitată. fraieră şi proastă că mă chinuiam să nu fac ceva de mântuială. La final de curs aveam toţi aceeaşi notă, atâta doar că eu am rămas şi cu ceva cunoştinţe pe care pot oricând să le aplic. diploma mea nu miroase a miroase a nesimţire. Între timp nu mai tolerez paraziţi