Neclasificat

Curiozitate. Binili învingi.

Vă zic despre două filme văzute de curând. 1. Oblivion Ca un om curios ce mă aflu, nu pot decât să mă bucur să am fost supusă acestui film. Nu m-a atras din trailer pentru că era cu prea multe explozii şi încă am vie în minte amintirea filmelor cu Cichi Cen (Jackie Chan) de pe vremea când frate-miu era mândru posesor de video, iar eu îmi doream doar desene (animate) de la viaţă. M-am bucurat totuşi că l-am văzut şi-l recomand pentru că mesajul lui central e bucată din crezul meu despre viaţă: e esenţial să fii curios, să te întrebi ce e dincolo de pătrăţica unde dormi, mănânci, lucrezi, te dezvolţi şi te vezi tu cu prietenii, să te gândeşti adesea dacă îţi doreşti să fii exact acolo unde te afli şi dacă nu, să-ţi dai seama cât de departe eşti de ţinta ta şi cam care-s căile să ajungi acolo. E mai puţin important dacă decizi să te mişti sau să stai pe loc, dar e important ca decizia asta să fie rezultatul unui act de curiozitate şi nu al constatării că aşa face toată lumea. …

Idei de rumegat #3

Continuăm seria cu idei dinspre şi despre alte bloguri şi pe care le dau mai departe cu un articol îmbătător despre alcool. (Celelalte posturi din serie aici). Fascinaţia mea pentru oameni care închină un păhăruţ, mai degrabă decât se-nchină şi care se tem de blestemele lui Bacchus, mai degrabă decât de ale neamurilor începe din copilărie, de când crâşmele prin care umblam îmi pictau în detaliu, c-o mână tremurândă,  viaţa în versiunea ei nenorocită. După ani de muncă printre beţivi, mama ştia cum să le vorbească, cum să-i trimtă acasă la ora închiderii, cum să le amintească de după tejghea că au copii în şcoală şi că leafa n-ar trebui băută în întregime. Şi dacă n-ar fi fost conjunctura cu meseria mamei, ar fi fost deajuns faptul că trăiam într-un colţ de Moldova, când măcar un vecin, un neam mai mult sau mai puţin îndepărtat, o cunoştinţă avea darul băuturii. …

Două pâini şi şase somnifere

Asta a cerut un client fidel doamnei de la buticul din cartier. Spun client fidel pentru că doamna l-a salutat folosindu-i numele mic, deci se cunoşteau. Apoi i-a pus două pâini într-o punguţă şi şase beri în alta. …

Melc pe blog

Cea mai recentă apariţie de pe acest minunat blog e un melc. Uitaţi-vă la favicon (adică la iconiţa aia de sus, din bară, dinainte de "Mai departe", numele blogului). E desenat de mine şi stă acolo pentru că îmi plac melcii în general. Că m-am împrietenit cu ei din adolescenţă…

Sârma între salvare şi ameninţare

Drumurile mele prin cerurile Europei m-au adus de multe ori lângă români care zburau către casă după perioade lungi petrecute pe platforme petroliere de cine ştie unde. Mi-era drag să vorbesc cu ei pentru că ştiam că tânjesc după vorbă dulce românească şi pentru că tânjeam, la rândul meu, să ştiu cum e viaţa acolo. Cât şi cum se munceşte, ce face lumea în timpul liber, de prin ce ţări sunt ceilalţi de pe platformă, câtă vreme stau izolaţi, cum îndură dorul de casă, pe cine strâng în braţe când nevoia le-o cere şi multe altele. …

Mintea ca apa

Dragii mei, Momentele de sărbătoare ca cel de care ne bucurăm acum sunt, dincolo de dimensiunea lor religioasă, momente de linişte, dragoste şi pace. Sau aşa mi-aş dori mie şi fiecăruia dintre voi. Uneori însă dorinţa ca totul să iasă perfect duce la false drame şi la descărcări aferente lor. Nu s-a prins bine vopseaua de ouă, nu au crescut cozonacii suficient, poate n-o să fie suficient de apreciate cadourile sau poate cineva o să-şi dorească să fi fost mâncarea mai puţin sărata. Astfel de preocupări dătătoare de emoţii negative n-ar trebui să-şi aibă locul în vieţile noastre niciodată, cu atât mai mult în momente de sărbătoare. …

Omul şi pofta lui de joacă

Nu ştiu cum o mai fi acum, dar pe vremea mea manualul de clasa a IX-a la Limba şi Literatura Română începea cu tema Joc şi Joacă. Şi învăţam despre Johan Huizinga şi a lui teorie că omul e un Homo Ludens (care se joacă), pe lângă faptul că e Homo Faber (care îşi face şi se foloseşte de intrumente) şi Homo Sapiens (care are raţiune). Mai multe despre asta aici. …

Creierul şi joaca

Am observat şi eu, ca mulţi alţii, că de când cu tehnologia tot mai prezentă în vieţile noastre, îmi cam las creierul să se odihnească. Nu depun efort să ţin minte numere de telefon, că le am în agendă, să ţin minte perfect adresa unde trebuie să ajung, că ştiu că mai pot verifica pe smartphone când ajung prin preajmă sau să ţin minte detalii de orice fel, atâta vreme cât ştiu că un click pe Google mi le aduce din nou în faţa ochilor. Ştiind că Orice organ nefolosit se atrofiază, am căutat în ultima vreme nişte joculeţe să-mi pun creierul la muncă. …

Unora ne place jazzul

Tocmai am aflat că azi e ziua internaţională a jazzului. Vă las cu ceva drag mie. Aveam piesa pe o casetă atunci când am prins drag de ea prima dată şi mă tot chinuiam cu un creion să derulez din nou şi din nou. Ritualul era să dau play  şi să stau cu ochii închişi, să-mi închipui că suntele se dezlănţuie într-o cafenea plină de fum, întunecată, unde sunt şi eu într-un colţ, la o masă. …