Pe la 5-6 ani, visul pentru când urma să mă fac mare era să devin taxatoare de bilete în tramvai, aşa cum am mărturisit şi aici. Motivul era simplu: mergeam adesea cu mama cu tramvaiul, iar ea îi cunoştea pe cei şi cele care aveau acest rol în tramvai. Şi zi de zi aflam poveşti. Ei mereu aveau câte o păţanie cu vreun călător şi erau bucuroşi să povestească chiar de multe ori ce şi cum s-a întâmplat. Intrau cu uşurinţă şi alţi călători în vorbă, iar eu nu concepem muncă mai frumoasă decât să observi şi să discuţi cu oameni o zi întreagă, mai ales că alunecam uşor şi în alte subiecte (ce se mai întâmplă pe la muncă pentru fiecare, ce mai fac copiii, ce mai e nou prin piaţă etc). Între timp mi-am dorit să mă fac blogger şi muncesc de zor la asta :). Iar pentru aceia dintre voi care vor să se facă antreprenori, am o recomandare: cursul ăsta de la Stanford - sunt 10 video-uri de cam 50 min fiecare (eu am văzut doar câteva episoade până acum şi o să continuu). Pe acelaşi subiect, la mine în familie se aducea des aminte de răspunsul unui văr la întrebarea "Ce te faci când o să fii mare?". El voia "musafir" :) …