Ce face munca din mine

Pen'că îs deja aproape două luni de când muncesc, se simt efectele brăţării de aur :D (munca e brăţară de aur, sper că aţi învăţat şi voi la şcoală): sunt mult mai disciplinată în privinţa mâncatului şi asta zic eu că e printre cele mai mari beneficii. Faptul că am…

Un proiect verde

De Mihai Iorga mă leagă amintirea multor nopţi albe petrecute în sediul de la Moxa al organizaţiei BOS, pe vremea când trudeam la aplicaţia pentru JADE. Beam cafea şi cola, îngheţam de frig şi pregăteam viitorul. Cu un entuziasm de care mi se pare că n-aş mai putea da dovadă…

Trist 21

Azi s-au făcut doi ani de când tata nu mai e. Nu am depăşit momentul şi cred că n-o s-o fac niciodată cu adevărat. Durerea nu trece, nu se estompează, doar că iese mai rar la suprafaţă. Râd din nou, dansez pe stradă, am momente în care simt că lumea e a mea. Mi-era teamă atunci că astea n-or să se mai întâmple niciodată. La puţin timp după ce am aflat am fugit la duş. Am stat mult acolo şi speram ca toată apa aia să spele realitatea, să mă trezească, să modifice ceva. Gândurile mele atunci erau că mai aveam atâtea să-i spun. Şi că el ar mai fi putut să-mi spună atâtea. Mi-au fost alături prietenii şi unul dintre ei mi-a repetat de multe ori că nu e sănătos să mă împotmolesc în lucruri pe care nu le pot schimba. Şi am învăţat să-mi văd în continuare de viaţă. Aşa cum ar fi vrut el. Azi m-au năpădit gândurile şi pentru că aici m-am descărcat şi m-am încărcat psihic de atâtea ori, am s-o fac şi acum. Mi-am amintit că:
  • datorită lui am talentul oratoric pe care unii dintre voi îl ştiu. Eram mititică, încă nu la şcoală şi citisem din Povestiri Istorice fragmentul cu Fraţii Buzeşti. Am fost aşa entuziasmată de ce aflasem încât am vrut să-i povestesc tatei cu amănunte, de îndată ce-a intrat în casă. Şi ca orice copil, am început să mă bâlbâi. Vorbeam cu pauze lungi, cu multe ĂĂĂĂĂ, ÎÎÎÎÎÎ-uri, şi tata m-a oprit, mi-a spus să mai citesc o dată, să mă gândesc bine ce vreau să-i spun şi abia apoi să vin să-i povestesc, fără pauze şi fără Îîîî-uri. Am fugit plângând la mama să-i spun că tata e rău şi că nu vrea să mă asculte. Tata mi-a zis atunci că nimeni niciodată n-o să vrea să mă asculte dacă n-o să spun clar ce am de spus. Şi n-a fost singura dată când m-a oprit din povestit. A făcut-o în mod constant, în pofida lacrimilor mele, până am învăţat să mă exprim clar, tare, cursiv, coerent.

Cu cine concurezi?

Ideea postului ăstuia a pornit de la un comentariu de la posturile anterioare. Una din cetitoare spunea că nu-i place concurenţa, că îi e frică de învingere. Şi m-am gândit să vă împărtăşesc ceva ce am auzit de la un profesor, în timpul unui speech. El a zis aşa: Marea…

Ce te omoară?

Şi mă refer la genul acela de moarte lentă şi dureroasă! Eu am să dau un răspuns şocant la întrebarea asta. Şocant pentru cine mă cunoaşte. Pe mine mă omoară dezordinea. Da, dezordinea pe care am elogiat-o aici şi din care m-am hrănit douăzeci de ani de viaţă. Dezordine căreia…

Cazul lui Phineas Gage

Răscolind nişte articole pentru facultate am dat zilele astea despre un caz controversat din medicină, filosofie  şi psihologie. M-am gândit să vi-l împărtăşesc şi vouă şi să vă recomand să cetiţi mai mult despre el. Pe scurt, e o întâmplare care a avut loc în 1848 în America. Phineas Gage…

Uite de-aia!!

Vă sună cunoscut titlul? Aţi răspuns în felu ăsta de multe ori cân aţi auzit Da de ce? Aşa-i că vă cam ocolesc prietenii în utlima vreme? Şi nici sex nu mai faceţi aşa des, că pe partener(ă) îl/o doare capul? Nimănui nu-i plac oamenii complexaţi. Aia care din frica de a nu le fi trădată neştiinţa sau lipsa de argumente logice sau lipsa de chef şi acreala în care se scaldă zilnic răspund sec cu Uite de-aia! când le ceri o explicaţie. Vă mai amintiţi de profesorii nebuni din liceu cărora n-aţi fi avut curajul să le spuneţi că n-aţi înţeles sau să le adresaţi o întrebare, oarecare? Fie-vă milă de ei. Duceau o viaţă tristă. Şi-au făcut un zid în jurul lor ca nu cumva să vedeţi putreziciunea de dinăuntru. Ei vă spuneau cât ştiau, vă cereau să repetaţi ca papagalii şi aici îşi terminau îndatorirea de falşi pedagogi. Comparaţi-i cu profesorii care vă încurajau să întrebaţi, care se bucurau dacă le spuneaţi vreo noutate de care ei nu auziseră încă şi care se documentau până ora viitoare, ca să vă ţină piept argumentelor. Gândiţi-vă la părinţii care zbiară la copii să nu facă aia, să nu facă ailaltă, iar când glăsciorul îndrăzneşte să-ntrebe de ce, primeşte eventual şi-o palmă pentru cutezare. Cam ce fel de oameni or să crească ei? Cam cum se vor comporta ei în relaţiile lor de prietenie şi de dragoste? Au să explice vreodată de ce? Nu, pentru că nimeni nu le-a explicat lor. …

NU!

Înainte să purcedeţi la cetit postul, trebe cetit Fetiţa care l-a luat pe NU în braţe, de Octavian-Pancu Iaşi. Am găsit aici textul, dar cred că e unul adaptat. Eu am auzit povestioara într-una din puţinele zile cât am fost la grădiniţă şi am citit-o când eram ceva mai măricică.…

Durerea de a nu avea dreptate

Lucrez la un proiect de echipă. Cel în care ne certăm juma de oră să stabilim la ce oră ne vedem data viitoare. Am făcut un chestionar. Un om insista să fie făcut într-un anume fel. Eu îl contraziceam, pentru că ce propunea el era greşit. Cu argumente. El a…